După eliberarea lui Deniz Yucel, diplomaţia germană cere punerea în libertate a cinci deţinuţi politici în Turcia

Publicat:

Guvernul german acţionează “la toate nivelurile” pentru a obţine eliberarea a cinci prizonieri politici în Turcia care au paşapoarte germane, a declarat luni, la Berlin, purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, potrivit dpa, relatează agerpres.

Efortul de eliberare a celor cinci persoane vine după ce autorităţile turce l-au pus vineri în libertate pe jurnalistul germano-turc Deniz Yucel, după un an de detenţie.


Citeşte şi: Premierul din Albania vrea o preşedinţie comună cu Kosovo

Arestarea lui Yucel în Turcia în februarie 2017 a fost un motiv important de tensiune în relaţiile dintre Berlin şi Ankara, ce s-au înrăutăţit tot mai mult după tentativa de lovitură de stat împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în iulie 2016.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului german de Externe a confirmat că şeful diplomaţiei, Sigmar Gabriel, s-a întâlnit cu Erdogan de două ori în ultimele săptămâni – o dată la Roma şi a doua oară la Istanbul.

Deşi Yucel a părăsit Turcia la câteva ore după eliberarea sa, procesul său sub acuzaţiile că “a făcut propagandă pentru o organizaţie teroristă” şi “că a incitat la ură şi ostilitate” este programat să meargă mai departe la Istanbul în iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.