X

Elicopterul prăbuşit în Iran a fost GĂSIT: Nu sunt încă informaţii despre starea celor aflaţi la bord

Elicopterul prăbuşit în Iran a fost GĂSIT: Nu sunt încă informaţii despre starea celor aflaţi la bord

Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian.

Deocamdată nu există informaţii actualizate cu privire la starea celor aflaţi la bord, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Oficialii iranieni au vorbit cu două persoane care se aflau în acelaşi elicopter cu preşedintele Ebrahim Raisi, a declarat vicepreşedintele iranian pentru afaceri executive Mohsen Mansouri pentru agenţia semi-oficială de presă FARS.

Ei spun că au luat contact “de mai multe ori” cu un pasager şi cu un membru al echipajului de zbor la scurt timp după prăbuşire, ceea ce indică faptul că incidentul “nu a fost grav”, a declarat Mansouri.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Trei elicoptere zburau pe aceeaşi rută înainte ca două să piardă contactul cu elicopterul lui Raisi, a declarat Mansouri.

“Ministerul Comunicaţiilor şi alte agenţii de securitate au identificat zona incidentului pe o rază de 2 kilometri. Din cauza condiţiilor meteorologice, accesul în zonă este dificil”, a spus el.

Tags: Ebrahim RaisiIranMohsen Mansouri
Externe