Elisabeth Borne: Puterea de cumpărare, sănătatea şi clima, cele trei ‘urgenţe’ pe care şi le-a stabilit guvernul francez

Publicat:

Puterea de cumpărare, sănătatea şi clima sunt cele trei ‘urgenţe’ pe care şi le-a stabilit guvernul francez, a indicat vineri noul prim-ministru Elisabeth Borne, informează AFP, potrivit agerpres.  

‘Primele săptămâni ale acţiunii noastre trebuie să le consacrăm pentru a răspunde urgenţelor francezilor’, a afirmat Elisabeth Borne după o reuniune de două ore cu membrii guvernului, a cărui componenţă a fost prezentată în urmă cu o săptămână.


Citește și : Putin vrea să restaureze imperiul rus şi războiul ar putea să nu se încheie în 2022

Elisabeth Borne, care a preluat mandatul la mijlocul lunii mai, într-un context de inflaţie puternică, a fixat trei priorităţi, începând cu puterea de cumpărare. Ele vor fi transpuse în măsuri imediat ce activitatea parlamentului se va relua după alegerile legislative care vor loc la 12 şi 19 iunie.

‘Pe lângă pensionari, salariaţi, lucrători independenţi, agenţi publici, le-am cerut miniştrilor mei să acorde o atenţie deosebită studenţilor’, a afirmat Elisabeth Borne în faţa presei.

În condiţiile în care spitalele se confruntă cu un deficit de personal, ea a dat asigurări că le-a cerut miniştrilor responsabili să-i prezinte ‘foarte rapid propuneri pentru a lua măsuri eficace pentru vară’.

Noul premier francez a mai spus că vrea să pună ‘şantierul’ planificării ecologice ‘în marş rapid’, chemând toate ministerele ‘să se mobilizeze şi să participe’.

Citește și : Armele au devenit cauza principală de deces în rândul tinerilor americani

‘Însă aceste şantiere de urgenţă nu epuizează, evident, acţiunea guvernului’, a adăugat Elisabeth Borne, care le-a dat miniştrilor ‘trei cuvinte de ordine: rapiditate, eficacitate şi rezultate’.

Pentru urmărirea acestor foi de parcurs, noul prim-ministru a anunţat că va avea loc o reuniune de guvern ‘până la sfârşitul lunii iunie’ în jurul preşedintelui Emmanuel Macron, reales la 24 aprilie pentru încă un mandat de cinci ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe Varza murată este un preparat tradițional care nu lipsește din...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.