X

Elon Musk găzduieşte o ‘zi a porţilor deschise’ la noua fabrică Tesla de la periferia Berlinului

Mii de persoane sunt aşteptate sâmbătă la noua fabrică Tesla de la periferia Berlinului, unde Elon Musk, directorul executiv al producătorului de vehicule electrice, găzduieşte o “zi a porţilor deschise”, informează DPA, potrivit agerpres

Sute de oameni ajunseseră la eveniment până la ora prânzului, dornici să exploreze prima fabrică europeană a Tesla, aflată în Gruenheide.

Citește și : Centrul Carter ar putea trimite o misiune electorală în Venezuela

Tesla speră că vehiculele sale vor începe să iasă de pe linia de asamblare până la sfârşitul anului, ţinta finală fiind de a produce 500.000 de maşini electrice anual.

Musk a confirmat că intenţionează să participe la eveniment şi a aterizat în oraş vineri.

Alte atracţii care îi aşteaptă pe cei care vor participa la “ziua porţilor deschise” includ un carusel, tonete cu alimente şi mai mulţi DJ.

Tesla a încurajat doritorii să vină la eveniment cu trenul, în contextul în care poliţia se aşteaptă la ambuteiaje.

Citește și : Jurnaliştii Maria Ressa şi Dmitri Muratov au câştigat premiul Nobel pentru Pace

Biletele au fost obţinute pe bază de rezervare şi au fost extrem de solicitate.

Tesla speră ca fabrica să poată începe producţia în acest an, în pofida faptului că nu a primit încă autorizaţia finală de mediu din partea landului Brandenburg.

Tags: BrandenburgElon MuskGruenheideTesla
Categorii: Diaspora