X

Elton John susţine că sfârşitul SIDA până în 2030 este ‘posibil şi realizabil’

Elton John a declarat că sfârşitul SIDA până în 2030 este “posibil şi realizabil”, organizaţia sa lansând recent o nouă iniţiativă caritabilă, relatează DPA/PA Media, potrivit agerpres.

Organizaţia Elton John Aids Foundation a lansat joi un program pe trei ani, în valoare de 125 de milioane de dolari, pentru combaterea ratelor în creştere ale cazurilor de infectare cu HIV în comunităţile vulnerabile.

Citeşte şi: Ucraina confirmă că desfăşoară ‘acţiuni ofensive’ în anumite sectoare ale frontului – Black News

“Mai avem încă de lucru, de aceea îl lansez”, a declarat cântăreţul pentru Good Morning America (GMA) vorbind despre fondul Rocket.

“Vrem cu adevărat să punem capăt situaţiei SIDA până în 2030. Credem că este posibil (şi) realizabil, aşa că vrem doar să grăbim lucrurile”, a adăugat artistul.

Fondul va sprijini accesul la serviciile de prevenire şi tratament HIV pentru peste 1 milion de persoane, oferind inclusiv acces la teste, terapii antiretrovirale şi tratament de profilaxie pre-expunere la HIV (PrEP).

Elton John a lansat, de asemenea, campania “Let Your Inner Elton Out”, care încurajează oamenii să contribuie la creşterea gradului de conştientizare asupra SIDA şi HIV pe reţelele sociale.

“Haideţi să strângem bani, să terminăm cu asta”, a spus el. “O să-i provoc pe câţiva dintre prietenii mei… Îi provoc pe Michaela Jae Rodriguez, Neil Patrick Harris şi JoJo Siwa, să vedem cu ce vin”, a adăugat artistul.

Cântăreţul şi compozitorul britanic a vorbit, de asemenea, despre turneul său “Farewell Yellow Brick Road”.

“O să fie emoţionant, dar nu vreau să mă gândesc la el. Mă concentrez doar ca următorul meu spectacol să fie cel mai bun”, a mărturisit vedeta în vârstă de 76 de ani.

Ultimul concert este programat la Stockholm, în Suedia, luna viitoare. “(Fiii mei) vor fi acolo, la spectacolul final. O să fie o ocazie extraordinară şi cine ştie cum va fi?”, a adăugat el.

Citeşte şi: Primele întăriri pentru KFOR au început să sosească în Kosovo, la o săptămână după incidentele din nordul regiunii – Black News

Elton John a confirmat anterior că acesta va fi, cu siguranţă, ultimul său turneu, menţionând că va susţine aproape 350 de concerte în cadrul acestuia.

Artistul britanic va fi, de asemenea, cap de afiş la Festivalul Glastonbury din Somerset, luna aceasta.

Tags: elton johnElton John Aids FoundationFestivalul GlastonburyHIVSIDASomerset
Categorii: Știrile zilei