X

Elveţia a ajutat la dezvoltarea Moldovei cu 6 miliarde de lei

Elveţia a ajutat la dezvoltarea Moldovei cu 6 miliarde de lei

În perioada de mai bine de 20 de ani Elveția a contribuit la dezvoltarea Moldovei cu aproape 300 de milioane de franci elvețieni, sau 6 miliarde de lei moldovenești, a estimat Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției la Chișinău, în cadrul evenimentului „Ziua verii elvețiene”, care s-a produs la Chișinău marcând cu anticipație și Ziua Națională a Elveției din 1 august, transmite IPN.

Vezi şi: VIDEO – Biden l-a decorat pe Stoltenberg cu cea mai înaltă distincţie a SUA – Stiripesurse.md

Diplomatul a menționat că de la începutul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, atât sprijinul financiar, cât și sfera tematică a programului înfăptuit de Birou a fost extinsă, atât pentru a sprijini reformele care se află pe agenda guvernului și care contribuie la integrarea europeană a Moldovei, cât și pentru a spori reziliența țării în fața consecințelor războiului din Ucraina.

Elveţia a ajutat la dezvoltarea Moldovei cu 6 miliarde de lei

Exemplificând, vorbitorul a invocat impresiile sale de la vizitarea liceului „Ștefan cel Mare” din Bălți, unde elevii învăță să elaboreze propuneri de politici publice în cadrul cursului „Educație pentru societate”, elaborat de Consiliul Europei cu sprijin financiar din partea Guvernului Elvețian. „A fost impresionant să văd tineri și tinere care vin la autoritățile municipale cu propuneri bine fundamentate privind îmbunătățirea serviciilor și abordarea problemelor locale. Însușirea chiar de pe băncile școlii a practicilor de cetățenie și de participare democratică este cea mai bună garanție a menținerii unei democrații vibrante în anii și deceniile următoare”, a spus Guido Beltrani.

Alt proiect finanțat de Elveția, a permis antreprenorilor agricoli din Șoldănești, Criuleni sau Ialoveni să-și îmbunătățească calitatea produselor și să înceapă să vândă delicioasele cireșe și alune moldovenești pe piețele europene, contribuind în acest fel la creşterea exporturilor moldoveneşti. Se dezvoltă proiecte în domeniul digitalizării, a dotării instituțiilor spitalicești cu echipamente performante.

„Susținem și implicarea refugiaților ucraineni, care generează exemple inspirate de lansare a unor noi afaceri în Moldova. Niciunul dintre aceste rezultate nu ar fi devenit posibil fără determinarea autorităților moldovenești de a avansa cu reforme și devotament, implicând mii de profesori, lucrători medicali, antreprenori și activiști civici din toată țara. Aș dori să le mulțumesc tuturor din suflet”, a rezumat diplomatul elvețian.

Tags: ElvetiaGuido BeltraniMoldova
Știrile zilei