Elveţia a autorizat primul vaccin bivalent anti-COVID-19

Agenţia de reglementare a medicamentelor din Elveţia, Swissmedic, a anunţat luni că a autorizat primul vaccin bivalent anti-COVID-19 din această ţară, care va putea fi utilizat ca doză booster, informează Reuters, potrivit agerpres.

Vaccinul Spikevax, dezvoltat de compania americană Moderna cu ajutorul tehnologiei ARN mesager împotriva a două variante ale noului coronavirus, a fost autorizat pentru toate persoanele cu vârste de peste 18 ani, au precizat reprezentanţii Swissmedic.

Citește și : Suedia va furniza asistenţă militară suplimentară de 47 de milioane de euro pentru Ucraina

Swissmedic a emis o autorizaţie temporară de utilizare a acestui vaccin Moderna, care a fost adaptat pentru a oferi protecţie împotriva a două tulpini diferite ale virusului SARS-CoV-2, relatează site-ul swissinfo.ch.

Noul vaccin, denumit “Spikevax Bivalent Original/Omicron”, a fost conceput pentru a fi administrat în două doze de câte 0,5 ml.

Fiecare doză conţine 25 de micrograme din vaccinul original Spikevax mRNA-1273 şi 25 de micrograme de ARN mesager care vizează varianta Omicron (subvarianta originală BA1 şi subvariantele BA.4/BA.5).

Luni, reprezentanţii Swissmedic au declarat că acest vaccin a generat în cadrul testelor clinice concentraţii mai mari de anticorpi împotriva variantei Omicron decât vaccinul original Spikevax şi că noul ser bivalent a avut “efecte secundare comparabile” în raport cu serul original.

Citește și : Zelenski spune că Ucraina va recăpăta controlul asupra teritoriilor ocupate de ruşi: ‘Invadatorii cred că sunt acolo pentru totdeauna. Însă e ceva temporar’

Efectele secundare includ iritaţie, roşeaţă sau inflamare în zona de injectare, oboseală, dureri de cap, frisoane şi senzaţie de greaţă.

Reprezentanţii Comitetului de Experţi în Medicină Umană au autorizat la rândul lor, printr-o decizie separată, utilizarea noului vaccin bivalent produs de Moderna, a precizat Swissmedic.

This post was last modified on 29/08/2022 18:32 18:32

Tags: boostercovid-19ElvetiaSpikevaxSwissmedicvaccin
Categorii: Diaspora