Elveţia ar putea decide luni să îngheţe activele ruseşti

Publicat:

Elveţia ar putea decide luni să îngheţe activele ruseşti, a sugerat duminică preşedintele Ignazio Cassis, în faţa presiunii tot mai mari ca această ţară, un hub al comerţului cu hidrocarburi ruseşti şi centru financiar popular în rândul oligarhilor ruşi, să adopte sancţiuni puternice, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Foarte probabil Consiliul Federal va decide în această direcţie mâine (luni)” în cadrul unei şedinţe extraordinare, a declarat preşedintele Cassis pentru postul public RTS, întrebat dacă Elveţia va îngheţa activele ruseşti în valoare de miliardele pe care le găzduieşte.


Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

“Dar nu pot anticipa decizii care nu au fost încă luate”, a adăugat el, precizând că decizia “va ţine cont şi de neutralitatea Elveţiei”.

La Bruxelles, unul din cei şapte membri ai guvernului federal, Karin Keller-Sutter, care deţine portofoliul justiţiei şi al poliţiei, a declarat că, personal, susţine “o consolidare a măsurilor faţă de Rusia” şi a precizat că administraţia pregăteşte măsuri, subliniind totodată că va rămâne la latitudinea Consiliului Federal să decidă.

Acesta din urmă este supus unei presiuni puternice pentru a lua măsuri dure în lumina a ceea ce au decis marile puteri occidentale.

Presiunea vine în primul rând din stradă, unde sâmbătă au ieşit, la Berna, între 10.000 şi 20.000 de manifestanţi, alături de alte câteva mii în alte mari oraşe ale ţării, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, dar şi pentru a cere Consiliului Federal să facă mai mult.

Ambasadorul Ucrainei în Elveţia, Artem Ribcenko, a solicitat într-un interviu acordat Sonntags Zeitung îngheţarea activelor membrilor guvernului rus.

Potrivit statisticilor Băncii Reglementelor Internaţionale, pasivele băncilor elveţiene faţă de clienţii ruşi erau de 23 de miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2021, dintre care 21,4 miliarde de dolari sub formă de depozite.

Citește și: În a patra zi a ofensivei lansate de Putin, Lupta pentru controlul capitalei Kiev continuă

Totodată, oligarhii ruşi au participaţii la capitalul unor companii elveţiene importante.

În plus, 80% din tranzacţiile cu petrol şi gaze ruseşti se realizează în Elveţia, potrivit estimărilor citate de presa elveţiană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.