X

Elveţia: Manifestaţie la Berna pentru egalitatea salarială între bărbaţi şi femei

Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Berna pentru a cere egalitate salarială între bărbaţi şi femei, potrivit organizatorilor, care au ameninţat cu o grevă dacă această revendicare nu este satisfăcută, transmite AFP, potrivit agerpres.

Femeile “s-au săturat de sexism şi discriminare, de inegalitate salarială”, a subliniat, într-un comunicat, cel mai important sindicat din Elveţia, Unia.

Citește și : Germania: Cea de a 185-a ediţie a Oktoberfest a început la Munchen

Conform acestui sindicat, organizator al evenimentului alături de alte peste 40 de organizaţii, mai mult de 20.000 de mii de persoane au fost prezente pentru a cere parlamentarilor să ia măsuri suplimentare în vederea reducerii diferenţelor salariale între bărbaţi şi femei pe acelaşi post.

Manifestaţia de duminică a avut loc pe fondul în care camera inferioară a Parlamentului elveţian se pregăteşte să dezbată luni o revizuire a unei legi ce vizează să controleze mai mult repartiţia salariilor în marile companii.

Participanţii au afişat bannere precum “Egalitate acum”, “Obosite să aşteptăm”, “Muncă identică, salarii diferite”, potrivit agenţiei eleveţiene ATS, citată de AFP.

Citește și : Jeremy Hunt în acuză pe Donald Tusk că a insultat poporul britanic pe reţelele de socializare

Egalitatea între sexe este înscrisă în Constituţia elveţiană din 1981, dar femeile câştigă încă în medie cu 20% mai puţin decât bărbaţii, “un procent scandalos”, s-a indignat Unia.

“În Elveţia, o femeie pierde în cursul carierei sale 300.000 de franci elveţieni (266.000 euro) doar pentru că este femeie”, a arătat Corinne Scharer, din conducerea respectivului sindicat.

Tags: barbatibernadiscriminareegalitateElvetiafemeigrevasexism
Categorii: Diaspora