Elveţia: Patru persoane, membre ale aceleiaşi familii, au murit într-un accident de avion

Publicat:

Patru persoane membre ale aceleiaşi familii, printre care şi doi copii, au murit sâmbătă dimineaţă după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit într-o pădure din Elveţia, provocând un incendiu care a distrus complet avionul, a informat poliţia, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Avionul s-a prăbuşit într-o zonă inaccesibilă de pădure în trecătoarea montană Rengg, din cantonul Nidwalden.


Citește și : India : Cinci militanți au fost uciși de forțele de securitate în regiunea Cașmir

“Înainte ca salvatorii să poată ajunge la locul accidentului, un incendiu care s-a răspândit în zona împădurită a trebuit să fie stins din elicopter şi a trebuit să se degajeze un traseu până la epavă”, a precizat poliţia într-un comunicat.

Investigaţia declanşată a stabilit că cele patru victime descoperite la locul prăbuşirii fac parte dintr-o familie formată din părinţi şi doi copii minori din regiune, care au decolat în direcţia Franţei la ora locală 09.30.

Cauza accidentului încă nu a fost stabilită, potrivit Reuters.

Citește și : „Intransigenţa” din partea UE împinge Marea Britanie către un Brexit fără un acord, susţine ministrul britanic al comerţului

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ion „Hulk” Cuțelaba, victorie în gala UFC de la Paris

Ion „Hulk” Cuțelaba, victorie în gala UFC de la Paris Ion Cuțelaba a obținut prima victorie în "Ultimate Fighting Championship" după un an și jumătate....

Specialiștii au stabilit cît timp pot să petreacă pe internet copiii

Specialiștii au stabilit cît timp pot să petreacă pe internet copiii Potrivit experților, rețeaua poate ajuta cu adevărat la dezvoltarea copilului, dar folosirea îndelungată a...

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos Pentru prima dată în istoria Țărilor de Jos, în prima jumătate a...

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze Pe fondul unei producții ridicate de gaze naturale, România încă înmagazinează gaze la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.