X

Elveţia: Un cuplu de musulmani nu a primit cetăţenia din cauza “lipsei de respect pentru egalitatea de gen”

Oraşul elveţian Lausanne nu a acordat cetăţenia elveţiană unui cuplu de musulmani pentru că ei au refuzat să strângă mâna persoanelor de sex opus, scrie The Guardian, potrivit news.ro .

Municipalitatea a informat că le-a refuzat aplicaţia celor doi din cauza lipsei de respect pentru egalitatea de gen, conform primarului din Lausanne, Gregoire Junod.

Citește și : Venezuelenii au luat magazinele și staţiile de benzină cu asalt, de teamă că denominarea ar putea provoca haos

El a declarat că o comisie municipală i-a chestionat pe cei doi acum mai multe luni pentru a afla dacă îndeplinesc criteriile pentru cetăţenie, dar a ajuns la concluzia, comunicată public vineri, că cei doi nu se pot integra în societatea elveţiană.

De asemenea, cei doi „au prezentat dificultăţi în a răspunde întrebărilor puse de persoanele de sex diferit”.

Unii musulmani susţin că Islamul nu permite contactul fizic cu o persoană de sex diferit, cu excepţia membrilor de familie.

Junod a subliniat că legile elveţiene susţin libertatea fiecăruia de a-şi practica religia „câtă vreme nu încalcă legea”.

Citește și : Prăbuşirea viaductului de la Genova duce la închiderea pentru traficul rutier a unui pod din sudul Italiei

Nu este pentru prima oară când strângerea de mână provoacă tensiuni în Elveţia. În 2016, o şcoală primară a stârnit reacţii critice după ce a permis unor copii sirieni să nu strângă mâna profesoarei după ce ei s-au plâns că acest lucru este împotriva religiei lor pentru că profesoara este de sex feminin.

Tags: cetăţeniaegalitatea de genElvetiaLausannemusulmanisex opus
Categorii: Diaspora