Elysee : Tweet-urile în care Trump l-a atacat pe Macron, ‘făcute pentru americani’

Publicat:

Palatul Elysee a relativizat marţi semnificaţia seriei de tweet-uri în care Donald Trump l-a atacat cu virulenţă pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, apreciind că acestea au fost ‘făcute pentru americani’, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Preşedinţia franceză a refuzat ‘orice comentariu oficial’ în urma unei serii de cinci mesaje postate pe Twitter de către preşedintele american în ultimele două zile de la sosirea sa dintr-o vizită la Paris, unde s-a aflat pentru Centenarul armistiţiului din 1918.


Citește și : Udrea şi Bica au făcut recurs la Tribunalul Constituţional din Costa Rica

Un consilier al preşedinţiei franceze a apreciat că aceste postări au fost ‘făcute pentru americani, altfel nu ar fi fost scrise în engleză’. ‘Nu e nevoie să comentăm conţinutul dedicat concetăţenilor săi’, potrivit lui.

‘Donald Trump a sosit printre primii la Paris şi şi-a rezervat prima întâlnire cu preşedintele Macron. Aceste semnale au o valoare mult mai mare decât tweet-urile pe care le ştim cum şi de ce sunt făcute’, a adăugat el în timpul unui prânz organizat de Asociaţia Presei Prezidenţiale.

Potrivit acestuia, ‘relaţia între Emmanuel Macron şi Donald Trump nu este întotdeauna uşoară, dar ea este continuă (…) Dincolo de tweet-uri, ceea ce contează este că ei vorbesc (telefonic) de mai multe ori pe săptămână şi că evocă subiecte care perturbă mersul lumii’.

Într-unul din tweet-urile sale, locatarul de la Casa Albă a scris că ‘problema este că Emmanuel Macron suferă de o popularitate foarte scăzută în Franţa, 26%, şi se confruntă cu o rată a şomajului de aproape de 10%’.

Citește și : Manifestaţii ale jurnaliștilor italieni după atacurile politice ale M5S

‘MAKE FRANCE GREAT AGAIN’, a scris Trump cu majuscule într-un alt tweet, reluând sloganul său de campanie:’America mai întâi’ (‘America First”).

Anterior, Macron parafrazase sloganul preşedintelui american: ‘ ‘Make our planet great again’, după decizia SUA de a se retrage din acordul privind climatul de la Paris.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.