X

EMA anunţă că până acum nu a primit nicio cerere de autorizare pentru vaccinul rusesc Sputnik V

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că până acum nu a primit nicio cerere de autorizare pentru vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, dezvoltat de Institutul rus Gamaleia, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Totuşi, precizează EMA, dezvoltatorii vaccinului rusesc şi-au exprimat interesul ca vaccinul lor să fie luat în considerare pentru o evaluare în timp real în Europa.

Citește și : Comisia Europeană cere accelerarea procedurilor de deportare

“Dezvoltatorii au primit consiliere ştiinţifică de la EMA prin care li s-au furnizat informaţii privind ultimele recomandări ştiinţifice şi de reglementare pentru dezvoltarea vaccinului lor”, a precizat EMA.

Agenţia a adăugat că vaccinul rusesc se află pe lista medicamentelor şi vaccinurilor care au beneficiat de o astfel de consiliere. Autoritatea de reglementare europeană susţine că este în discuţii cu Gamaleia pentru a stabili paşii următori.

Rusia a împărtăşit deja informaţii de ultimă oră privind testarea vaccinului autorităţilor de reglementare din mai multe ţări şi a început procesul de autorizare la EMA pentru obţinerea aprobării în UE, a declarat Kirill Dmitriev, şeful Fondului rus pentru investiţii directe, care răspunde de comercializarea vaccinului peste hotare, săptămâna trecută.

Vaccinul Sputnik V se administrează în două doze şi este eficient în proporţie de 91,6% împotriva COVID-19, potrivit unui studiu publicat în această lună de revista medicală internaţională The Lancet.

EMA şi Comisia Europeană au autorizat condiţionat până acum trei vaccinuri, cele dezvoltate de Pfizer-BioNtech, Moderna şi AstraZeneca-Oxford.

Citește și : Rusia îl vrea LEGAT pe unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Navalnîi

Tags: covid-19EMAeuropaGamaleiaSputnik Vvaccin
Categorii: Diaspora