EMA aprobă administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer la persoanele peste 18 ani

Publicat:

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat luni administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer/BioNTech la persoanele peste 18 ani, precizând că protecţia împotriva COVID-19 ar putea să scadă după primele două doze, relatează AFP, potrivit agerpres

“Dozele de rapel de Comirnaty (Pfizer/BioNTech) pot fi luate în considerare pentru persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, la cel puţin şase luni de la a doua doză”, a indicat EMA într-un comunicat, referindu-se la denumirea comercială a vaccinului Pfizer.


Citește și : Germania reacţionează la dezvăluirile din ‘Pandora Papers’

Doze suplimentare de vaccinuri Moderna şi Pfizer pentru persoanele cu sistem imunitar foarte slăbit au fost, de asemenea, aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului, cu sediul la Amsterdam.

“Deciziile privind a treia doză vor fi luate de organismele de sănătate publică la nivel naţional”, a precizat EMA.

Comitetul EMA pentru medicamente de uz uman (CHMP) a “evaluat datele pentru Comirnaty care indică niveluri crescute de anticorpi la administrarea unei a treia doze”.

“Nu se cunoaşte riscul apariţiei de boli cardiace inflamatorii sau a altor reacţii adverse foarte rare după un rapel şi acest aspect este atent monitorizat”, a adăugat EMA.

Cazuri rare de miocardită, o inflamaţie a muşchiului inimii, au fost raportate la persoanele care au primit vaccinul Pfizer, în special la bărbaţii tineri.

Totodată, EMA a dat undă verde persoanelor cu un “sistem imunitar foarte slăbit” pentru a fi vaccinate cu doze suplimentare de Moderna şi Pfizer, la cel puţin 28 de zile de la a doua doză.

Citește și : Israelul scoate de pe ‘lista roşie’ trei ţări

Două doze de vaccin nu sunt suficiente uneori pentru a produce suficienţi anticorpi la persoanele imunocompromise, precum cele care au suferit un transplant de organe.

“Deşi nu există dovezi directe conform cărora capacitatea de a produce anticorpi la aceşti pacienţi îi protejează împotriva COVID-19, este de aşteptat că doza suplimentară să crească protecţia cel puţin la unii pacienţi”, a afirmat EMA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.