EMA aşteaptă cererea şi documentaţia pentru autorizarea vaccinului AstraZeneca

Publicat:

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a confirmat miercuri că nu a primit nicio solicitare din partea companiei farmaceutice britanico-suedeze AstraZeneca sau a Universităţii Oxford în vederea autorizării provizorii a vaccinului lor împotriva COVID-19, dar evaluează în timp real datele despre acest vaccin, aprobat în aceeaşi în Marea Britanie, potrivit agerpres.  

O sursă din cadrul EMA a declarat agenţiei EFE că această instituţie a UE a deschis doar un proces de ”evaluare continuă” a datelor cu privire la siguranţa, eficacitatea şi calitatea vaccinului pe care AstraZeneca şi Oxford le transmit de la 1 decembrie, ceea ce ar putea permite scurtarea timpului pentru desfăşurarea analizei şi accelerarea publicării concluziilor, dacă producătorul va solicita o Autorizaţie de Comercializare Condiţionată (CMA) în UE.


Citește și : Preşedintele Algeriei s-a întors acasă după ce a fost tratat de COVID în Germania

Dar, cu informaţiile de care dispune în prezent EMA, Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) al acestei instituţii nu poate ”să ajungă la o concluzie asupra securităţii şi eficacităţii vaccinului”, a precizat sursa citată, care estimează totuşi că o cerere din partea AstraZeneca-Oxford însoţită de documentaţia aferentă pentru analiză în vederea eliberării unei CMA de către EMA ar putea veni în zilele următoare.

Şi un responsabil sanitar german şi-a exprimat speranţa unei autorizări rapide în UE a vaccinului AstraZeneca-Oxford. Directorul Institutului Paul Ehrlich, Klaus Cichutek, citat de Reuters, a apreciat la rândul său că datorită iniţierii deja a procedurii de evaluare continuă, EMA va putea lua rapid o decizie privind o autorizare provizorie a acestui vaccin odată ce ea va fi înaintată de producător.

Citește și : America Latină şi Caraibele, a doua regiune din lume care înregistrează 500.000 de morţi

EMA a autorizat provizoriu până în prezent doar vaccinul produs de compania americană Pfizer şi colaborare cu cea germană BioNTech şi urmează să se pronunţe pe 6 ianuarie asupra vaccinului societăţii americane Moderna. Din 1 decembrie EMA desfăşoară o ”evaluare continuă” şi pentru vaccinul candidat al companiei Janssen, filiala belgiană a companiei americane Johnson&Johnson.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.