X

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic

Celebrul rapper american Eminem, în vârstă de 51 de ani, va deveni bunic, anunță Sky News. Fiica sa, Hailie Jade, în vârstă de 28 de ani, a confirmat că este însărcinată.

Vestea a fost dezvăluită inițial de Eminem într-un videoclip emoționant pentru piesa sa „Temporary”, lansată joi. Clipul prezintă momente din viața celor doi, inclusiv o scenă în care Hailie îi oferă tatălui său un pulover cu inscripția „Grampa 1″ și o ecografie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Hailie Jade a confirmat sarcina printr-o postare pe Instagram, unde a împărtășit fotografii cu ea și soțul ei, Evan McClintock, privind o imagine cu ultrasunete. Ea a scris: „Mom & dad est. 2025″.

Piesa „Temporary”, care o include pe cântăreața Skylar Grey, face parte din cel mai recent album al lui Eminem, „The Death Of Slim Shady (Coup De Grace)”, lansat în această vară. În introducerea melodiei, rapperul spune că a scris-o pentru fiica sa, pentru momentele când el nu va mai fi prezent.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Hailie Jade este singura fiică biologică a lui Eminem cu fosta sa soție, Kim Scott. Rapperul a adoptat și alte două fiice ale lui Scott din relații anterioare.

Eminem, pe numele său real Marshall Mathers, a devenit celebru în 1999 cu single-ul „My Name Is” și a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 2022.

Tags: bunicEminemHailie Jade
Diverse