X

‘Eminenţa cenuşie’ a Casei Albe îl părăseşte pe Donald Trump

Nouă plecare din echipa lui Donald Trump: secretarul general adjunct al Casei Albe, care a jucat un rol central în organizarea întâlnirii din Singapore între preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, va părăsi Casa Albă, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Joe Hagin, 62 de ani, care a lucrat sub patru preşedinţi republicani – Ronald Reagan, George H.W.Bush, George W. Bush şi Donald Trump – se va alătura sectorului privat.

Citeşte şi: O explozie ‘minoră’ a provocat evacuarea unei staţii de metrou din Londra – VIDEO

“Joe Hagin a fost un atu cu greutate al administraţiei mele”, a spus Trump, subliniind că acesta planificase “una din deplasările în străinătate cele mai istorice realizate vreodată de un preşedinte” american.

Această plecare se adaugă unei liste deja foarte lungi de consilieri ai lui Donald Trump care şi-au părăsit funcţiile – din proprie iniţiativă sau după ce li s-a impus să demisioneze – în cursul ultimelor luni. 

Citeşte şi: SUA se retrag OFICIAL din Consiliul Drepturilor Omului al ONU

Tags: Casa AlbaDonald TrumpGeorge H.W. BushGeorge W.BushJoe HaginRonald ReaganSUA
Categorii: Știrile zilei