Emiratele Arabe Unite acuză Qatarul că a interceptat două dintre avioanele lor civile

Publicat:

Emiratele Arabe Unite (EAU) au afirmat luni că avioane de luptă din Qatar, rivalul lor în Golful Persic, au “interceptat” două dintre avioanele lor civile, acuzaţii respinse de autorităţile de la Doha, transmite AFP.

În această escaladare între cele două ţări, Qatarul a acuzat în ultimele zile că avioane militare din Emirate i-au violat spaţiul aerian, prima dată la 21 decembrie şi a doua oară pe 3 ianuarie, şi a anunţat că ulterior a depus o plângere la Naţiunile Unite, potrivit agerpres .


La 5 iunie 2017, Arabia Saudită, EAU, Bahreinul şi Egiptul au rupt relaţiile diplomatice cu Qatarul, acuzându-l de sprijinirea grupărilor extremiste, în special Frăţia Musulmană, şi de apropiere faţă de Iran, marele rival regional al saudiţilor.

Citește și : Sri Lanka : Guvernul a revenit asupra deciziei de a aboli legea care le interzicea femeilor să cumpere alcool

Aceste patru ţări şi-au închis legăturile aeriene, maritime şi terestre cu Qatarul. Doha a respins acuzaţiile că sprijină grupări extremiste susţinând că cvartetul arab încearcă să-i pună “sub tutelă” politica externă.

Luni, Emiratele au acuzat iniţial că avioane de vânătoare din Qatar au interceptat un avion de pasageri care se îndrepta spre Bahrein. Câteva ore mai târziu, au afirmat că alt un alt avion civil a fost interceptat în zbor spre Bahrein.

Este o “ameninţare flagrantă pentru securitatea aviaţiei civile şi o încălcare clară a dreptului internaţional”, a declarat Autoritatea Generală a Aviaţiei Civile din Emirate într-un comunicat.

La Manama, Ministerul de Externe a denunţat într-un comunicat “o atitudine agresivă inacceptabilă” din partea Qatarului.

Doha a respins acuzaţiile EAU, “complet false”, potrivit purtătoarei de cuvânt a ministerului de Externe, Lulwa Al Khater.

În acest context de puternice tensiuni, preşedintele american, Donald Trump, i-a telefonat luni seară omologului său din Qatar, şeic Tamim bin Hamad Al-Thani, pentru a discuta despre “modalităţile de a consolida cooperarea, în special în lupta antiteroristă”, a informat agenţia oficială de presă de la Doha. Cei doi şefi de stat au abordat, de asemenea, “evoluţia situaţiei din regiune”.

Mai multe încercări de mediere pentru a pune capăt conflictului dintre Qatar şi rivalii săi au eşuat.

Duminică, televiziunea Al Jazeera cu sediul în Qatar a difuzat o înregistrare video arătând un membru al familiei regale din Qatar, şeic Abdullah bin Ali Al-Thani, susţinând că este reţinut împotriva voinţei sale în EAU.

Abu Dhabi a dezminţit, susţinând că această şeicul respectiv este liber să se ducă unde vrea şi poate părăsi Emiratele oricând doreşte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.