Emiratele Arabe Unite anunţă eliberarea, cu sprijinul forţelor mareşalului Haftar, a patru ingineri asiatici răpiţi în Libia în iulie

Publicat:

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat vineri eliberarea a patru ingineri asiatici – trei filipinezi şi un sud-coreean – răpiţi în Libia în iulie 2018, precizând că punerea lor în libertate a fost rezultatul eforturilor comune cu forţele mareşalului libian Khalifa Haftar, relatează AFP, scrie agerpres.

Cei patru asiatici, care lucrau la un proiect hidraulic gestionat de autorităţile libiene, au fost ‘transferaţi la Abu Dhabi, înainte de revenirea în ţările lor’, a menţionat Ministerul de Externe al EAU, într-un comunicat.


Citește și : Kievul este indignat de ultima declaraţie a Consiliului Europei faţă de Rusia

Acesta nu precizează data eliberării, nici cea a sosirii lor în Emirate sau a revenirii lor în Filipine, respectiv Coreea de Sud.

În iulie 2018, angajatorul celor patru ingineri, Organul de execuţie a gestionării proiectului râului artificial, anunţase răpirea lor de către un grup armat care atacase şantierul unde aceştia lucrau, la circa 900 km sud de Tripoli.

Potrivit Ministerului de Externe de la Abu Dhabi, eliberarea lor ‘a fost rezultatul unor mari eforturi depuse de Emirate cu cooperarea armatei conduse de mareşalul Haftar, după o solicitare de ajutor a autorităţilor din Filipine şi din Coreea de Sud’.

Mareşalul Haftar este omul forte din estul Libiei şi principalul rival al lui Fayez al-Sarraj, care conduce un guvern cu sediul la Tripoli şi recunoscut de comunitatea internaţională.

EAU îl susţin pe mareşalul Haftar, ale cărui forţe desfăşoară de la începutul lui aprilie o ofensivă pentru cucerirea capitalei Tripoli.

Proiectul râului artificial, care a fost marea mândrie a fostului dictator libian Muammar Gaddafi, prevede construirea unei reţele de canale gigantice, care să transporte apa din pânzele acvifere din deşert până în oraşele de pe coastă.

Citește și : Vocile cele mai grele din UE cer pe un ton mai aspru o Uniune a Pieţelor de Capital

După căderea regimului Gaddafi în 2011, angajaţii străini şi reprezentanţele diplomatice în Libia sunt în mod regulat ţinta unor atacuri şi răpiri executate de miliţii puternice sau de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.