Logo stiri pe surse md
X
  • Știrile zilei
    • Sinteze
  • Politică
  • Externe
    • U.E.
  • Sănătate
  • Economie
    • Crypto
  • Social
    • Meteo
  • Cultură și Media
  • Diaspora
  • Sport
  • Monden
Emiratele Arabe Unite și Franța vor semna un acord privind aprovizionarea cu motorină

Car and Driver

Emiratele Arabe Unite și Franța vor semna un acord privind aprovizionarea cu motorină

Franța și Emiratele Arabe Unite (EAU) vor semna luni un acord prin care Emiratele Arabe Unite vor garanta aprovizionarea cu motorină a Franței, a declarat o sursă din cadrul președinției franceze, în timp ce Parisul încearcă să își diversifice aprovizionarea cu hidrocarburi, pe fondul războiului, informează mediafax.

Acordul coincide cu vizita la Paris a președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, între 17 și 19 iulie, prima sa vizită de stat în străinătate de când a preluat mandatul de la fratele său vitreg, în luna mai, și prima efectuată de un lider din Emiratele Arabe din 1991, relatează Reuters.

Citește și : Viktor Orban consideră o ‘greşeală’ sancţiunile UE contra Rusiei

Acordul de luni „vizează să aducă garanții din partea Emiratelor Arabe Unite pentru a furniza Franței cantități de motorină”, a declarat oficialul.

Cele două țări vor conveni, de asemenea, asupra unui parteneriat energetic global și strategic pentru a identifica proiecte comune în sectoare precum hidrogenul, energia regenerabilă și nucleară în țările lor respective și în alte părți, a declarat oficialul, adăugând că va fi creat și un fond pentru climă.

De asemenea, va fi lansat un nou consiliu de afaceri franco-emiratez, care va fi condus de șeful TotalEnergies, Patrick Pouyanne, a mai spus acesta.

Consilierul diplomatic al MBZ, Anwar Gargash, a declarat că Abu Dhabi dorește să își aprofundeze legăturile economice și culturale cu Parisul, concentrându-se pe tehnologie și pe energiile viitorului, dar că petrolul rămâne vital, având în vedere perspectivele geostrategice actuale.

Citește și : Iranul asigură Ucraina că nu intenţionează să vândă drone Rusiei

„În mod tradițional, petrolul nostru a fost vândut în Orientul Îndepărtat. Cred că, în prezent, există un interes mai mare pentru petrolul nostru în Europa… așa că, în afară de asta, interesul nostru față de Franța se referă la energia durabilă și la energia viitorului”, a declarat el.

Citeşte şi: Activitatea balistică a Iranului reprezintă o ameninţare (ministrul francez al apărării)

This post was last modified on 15/07/2022 23:34 23:34

Tags: acordEmiratele Arabe UnitefrantamotorinaPatrick PouyanneTotalEnergies
Categorii: DiasporaSinteze
All Rights ReservedView Non-AMP Version