X

Emisarul britanic pentru Afganistan s-a întâlnit la Kabul cu înalţi responsabili ai regimului talibanilor

Emisarul britanic pentru Afganistan, Simon Gass, s-a întâlnit marţi la Kabul cu înalţi responsabili ai regimului talibanilor, au anunţat un purtător de cuvânt taliban şi Foreign Office (Ministerul de Externe britanic), relatează AFP, potrivit agerpres.  

Emisarul britanic a discutat, între alţii, cu şeful diplomaţiei talibane Amir Khan Muttaqi şi vicepremierul Abdul Ghani Baradar, a menţionat Foreign Office. Gass a fost însoţit de Martin Longden, însărcinatul cu afaceri al misiunii britanice pentru Afganistan, delocalizată la Doha, în Qatar, după retragerea ultimelor trupe străine din Afganistan, la 30 august.

Citește și : Fosta secretară dintr-un lagăr nazist, care fugise de instanţă, a fost repusă în libertate

Pe agenda discuţiilor s-au aflat criza umanitară din Afganistan, prevenirea transformării, din nou, a acestei ţări într-un focar al terorismului internaţional, precum şi necesitatea de a le permite afganilor şi străinilor să părăsească ţara, dacă doresc, a mai informat MAE britanic.

Peste 120.000 de străini şi afgani care au vrut să plece dintr-un Afganistan controlat de talibani au fost evacuaţi cu ajutorul unui amplu “coridor aerian”, de la preluarea puterii de către talibani, la 15 august, până la retragerea ultimilor soldaţi americani, la 30 august. Ulterior au mai avut loc câteva zboruri de evacuare, dar mai multe ţări occidentale au rămas cu liste de persoane care vor să plece din Afganistan şi insistă pe lângă guvernul talibanilor să garanteze securitatea celor care vor să părăsească ţara, aminteşte AFP.

Discuţiile de marţi s-au mai referit la “problema tratamentului aplicat minorităţilor şi la drepturile femeilor şi fetelor”, potrivit Foreign Office.

Citește și : Inundaţiile fac RAVAGII în Uganda! Peste 1.900 de oameni au rămas fără adăpost

Un purtător de cuvânt al MAE afgan, Abdul Qahar Balkhi, a afirmat că întâlnirea a permis “discuţii detaliate cu privire la relansarea relaţiilor diplomatice între cele două ţări”.

Până acum, nicio ţară nu a recunoscut oficial noul guvern taliban, cu toate că Pakistanul, China, dar şi Qatarul au semnalat o oarecare deschidere faţă de acesta. Doar trei ţări – Pakistanul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite – au recunoscut primul regim taliban, aflat la putere între 1996 şi 2001.

Tags: AfganistanForeign OfficeSimon Gass
Categorii: Diaspora