X

Emmanuel Macron justifică omagierea lui Philippe Petain: ‘Un mare soldat, cu alegeri funeste’

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a apreciat miercuri ca ”legitimă” omagierea mareşalului Petain sâmbătă la Paris, subliniind că liderul regimului colaboraţionist de la Vichy a fost ”în timpul Primului Război Mondial un mare soldat”, chiar dacă el ”a făcut alegeri funeste” în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP, potrivit agerpres.

Împreună cu alţi şapte mareşali ai ”Marelui Război”, Philippe Petain va fi celebrat sâmbătă la Paris, în cursul unei ceremonii la care vor participa responsabilii militari francezi, inclusiv şeful statului major al Preşedintelui Republicii, amiralul Bernard Rogel.

Citeşte şi: Democraţii preiau controlul în Camera Reprezentanţilor, dar republicanii îşi păstrează majoritatea în Senatul american

”Este ceva legitim ca noi să le aducem un omagiu mareşalilor care au condus armata către victorie, ca în fiecare an”, a precizat şeful statului, ca urmare a întrebărilor jurnaliştilor în Ardennes (est), unde el a prezidat un consiliu de miniştri delocalizat.

”Nu ascund nici o pagină a istoriei”, a subliniat Macron, răspunzând unor critici împotriva omagierii lui Philippe Petain, erou al Marelui Război care a fost apoi şeful guvernului colaboraţionist de la Vichy (1940-1944).

Citeşte şi: SUA: Femeile au fost decisive pentru victoriile democraţilor pentru Camera Reprezentanţilor

Regimul de la Vichy, după numele oraşului din centrul Franţei unde el s-a refugiat, a asigurat guvernarea ţări între 10 iulie 1940 şi 20 august 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Colaborarea cu ocupantul german s-a soldat cu 10.000-15.000 de morţi şi 80.000 de deportaţi civili.

Tags: Emmanuel MacronfrantaPhilippe PetainRegimul de la Vichy
Categorii: Diaspora