Emmanuel Macron predă preşedinţia UE premierului ceh Petr Fiala

Publicat:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a predat simbolic preşedinţia Uniunii Europene prim-ministrului Cehiei, Petr Fiala, şi i-a urat acestuia “curaj”. Evenimentul a avut loc joi, la Madrid, unde se desfăşoară summitul NATO, transmite AFP, potrivit agerpres

Preşedinţia franceză a UE se încheie oficial la miezul nopţii. Macron a precizat că ultimele eforturi ale ţării sale, la sfârşitul mandatului de şase luni, vor fi consacrate finalizării acordului între Bulgaria şi Macedonia de Nord, pentru a le permite macedonenilor să înceapă negocierile de aderare la Uniune.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

“Sunt convins că am găsit o soluţie de compromis”, care “să le aducă tuturor securitate şi predictibilitate”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

Guvernul bulgar a confirmat miercuri, la câteva zile după un vot în parlamentul de la Sofia, renunţarea la dreptul de veto faţă de începerea negocierilor cu Macedonia de Nord, pe baza propunerii Franţei, care a jucat rolul de mediator.

Bulgaria bloca din 2020 startul negocierilor cu Macedonia de Nord şi cu Albania, ale căror candidaturi la UE sunt asociate.

În cadrul unei scurte ceremonii, la finalul summitului NATO, şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, i-a înmânat omologului ei ceh Jan Lipavsky un sceptru cu culorile UE. Ea a apreciat că, la finalul semestrului în care Franţa a deţinut preşedinţia Uniunii, Europa este “mai puternică, mai suverană şi – cred – mai unită”.

Ulterior, Macron i-a spus lui Fiala că după preşedinţia “utilă” a Franţei “avem încă mult de lucru”. Premierul ceh a replicat salutând bilanţul “excelent” al primelor şase luni din 2022.

La ceremonie a asistat şi premierul Suediei, Magdalena Andersson, a cărei ţară va prelua de la Cehia preşedinţia UE la începutul anului viitor.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Vineri, guvernul de la Praga îi va primi pe comisarii europeni la un castel, pentru discuţii. Cehia, ţară cu 10,5 milioane de locuitori, membră a UE din 2004, a promis să menţină în atenţia Uniunii ajutorul pentru Ucraina, criza refugiaţilor şi reconstrucţia ţării atacate de Rusia, precum şi securitatea energetică a Europei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prinții William și Harry, revedere după o pauză de luni întregi: Ce eveniment i-a reunit pe frați

Prinții William și Harry, revedere după o pauză de luni întregi: Ce eveniment i-a reunit pe frați Ce spun martorii despre întâlnirea recentă a prinților...

Miniştrii economiei şi apărării din Ucraina au început o vizită la Washington

Miniştrii economiei şi apărării din Ucraina au început o vizită la Washington Importanţi oficiali ucraineni, între care ministrul economiei Iulia Sviridenko şi ministrul apărării Rustem...

Ucraina va opri tranzitul de petrol rusesc prin conducta Drujba

Ucraina va opri tranzitul de petrol rusesc prin conducta Drujba Pe lângă gaz, din ianuarie 2025, va înceta tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba pe...

Un moldovean ‘şi-a dat în petec’ în Italia

Un moldovean 'şi-a dat în petec' în Italia Un moldovean în vârstă de 35 de ani a fost arestat la Roma, Italia şi este acuzat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.