Emmanuel Macron i-a prezentat secretarului general al NATO ‘rolul aparte pe care Franţa vrea să-l joace’ în cadrul Alianţei

Publicat:

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a prezentat, marţi, secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, ‘rolul aparte pe care Franţa vrea să-l joace’ în cadrul Alianţei, cu două luni înaintea summitului de la Bruxelles, transmite AFP, citând un comunicat al Palatului Elysee, potrivit agerpres.

Preşedintele Macron a prezentat ‘viziunea franceză despre viitorul NATO: aceea a unei organizaţii unite şi soldare, modernizate, utilizându-şi optim resursele în serviciul stabilităţii şi securităţii în zona euro-atlantică, şi credibile şi eficace pentru apărarea noastră comună’, menţionează comunicatul.


Citește și : Reacția Arabiei Saudite după mutarea ambasadei americane la Ierusalim

Întâlnirea a avut loc în pregătirea summitului NATO de pe 11-12 iulie, la un an după reuniunea la vârf a Alianţei la care preşedintele american Donald Trump, pe atunci nou ales, le-a cerut partenerilor europeni o creştere a contribuţiilor financiare, ameninţând, în caz contrar, cu o dezangajare a Statelor Unite.

Între timp, Franţa a decis să-şi majoreze bugetul pentru apărare, vizând atingerea a 2% din PIB în 2025, ‘pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi pentru creşterea credibilităţii militare a europenilor’, i-a amintit Macron lui Stoltenberg.

Conform comunicatului de la Elysee, preşedintele Macron a insistat pe lângă secretarul general Stoltenberg ca NATO să ia ‘pe deplin în calcul progresele Europei apărării’.

Citește și : Fâşia Gaza: Funerelii pentru palestinienii uciși de forţele israeliene în timpul protestelor de luni

Uniunea Europeană a lansat în decembrie o cooperare structurată permanentă în domeniile securităţii şi apărării (PESCO), având ca scop dezvoltarea de capacităţi de apărare şi investiţii în proiecte comune. Şeful statului francez propune, în plus, crearea unei forţe comune de intervenţie europene, capabilă să acţioneze în afara NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.