Emmanuel Macron își revine în sondaje

Publicat:

Cota de popularitate a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, este din nou în creştere în septembrie, cu 45% persoane mulţumite, o revenire de cinci puncte ce intervine după puternica prăbuşire (24 de puncte cumulate) din cele două luni precedente, potrivit unui sondaj apărut duminică, relatează AFP. 

În septembrie, 39% dintre persoanele chestionate se declară “mai repede mulţumite” (+ 3) şi 6% sunt “foarte mulţumite” de şeful statului. În acelaşi timp, totalul nemulţumiţilor scade de la 57% la 53%, repartizându-se între “mai repede nemulţumiţi” (33%, -4) şi “foarte nemulţumiţi” (20%, stabil), arată un sondaj Ifop realizat pentru Journal du Dimanche (JDD).


Creşterea popularităţii se observă mai ales la pensionari, muncitori, dar şi printre alegătorii de dreapta şi cei de centru.

Preşedintele Franţei rămâne minoritar, dar redresarea sa indică o evoluţie a popularităţii diferită de cea a predecesorilor săi, subliniază Frederic Dabi (Ifop). “Acolo unde Nicolas Sarkozy şi François Hollande erau în scădere în 2007 şi 2012” în luna septembrie, “el reuşeşte să inverseze tendinţa”, adaugă cercetătorul, reamintind că “sfârşitul vacanţei este în general o perioadă dificilă pentru executiv”.

Ancheta a fost realizată online şi telefonic de Ifop, între 15 şi 23 septembrie, pe un eşantion de 1.989 de persoane, reprezentativ pentru populaţia Franţei în vârstă de cel puţin 18 ani, potrivit metodei cotelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.