Emmanuel Macron se întâlneşte cu Merkel la Berlin

Publicat:

Şeful statului francez, Emmanuel Macron, se va deplasa luni, 29 iunie, în Germania pentru discuţii cu cancelarul Angela Merkel înaintea viitoarei preşedinţii germane a Consiliului Uniunii Europene, a anunţat miercuri Palatul Elysee, potrivit AFP şi agerpres.

Întrevederea va fi prima între cei doi lideri de la debutul crizei coronavirusului.


Citeşte şi: Trump îşi laudă zidul: ‘A oprit COVIDUL, a oprit TOTUL!’

Macron va fi primit de Merkel la castelul Meseberg, reşedinţă oficială a guvernului german situată la 70 km de Berlin, pentru ‘o întrevedere, urmată de o conferinţă de presă şi de un dineu de lucru’, menţionează preşedinţia franceză.

‘În ajunul preşedinţiei germane a Consiliului UE’, din semestrul al doilea al anului, ‘această întâlnire traduce voinţa comună de strânsă coordonare între Franţa şi Germania, în prelungirea iniţiativei din 18 mai’, arată aceeaşi sursă.

Cei doi lideri au convenit la acea dată să propună un plan de relansare de 500 miliarde de euro care să ajute UE, printr-un mecanism inedit de mutualizare a datoriei europene, să depăşească criza istorică generată de pandemie. Acest plan va fi din nou pe agenda unui summit UE la 17-18 iulie, la Bruxelles.

La Meseberg, discuţiile ‘se vor referi la agenda europeană, în particular la acordul necesar asupra bugetului UE şi planului de relansare’, precizează preşedinţia franceză, menţionând că vor mai fi abordate ‘criza COVID-19, mizele climatice şi marile dosare internaţionale’.

În acest cadru, Macron s-a întâlnit marţi seară, la Haga, cu premierul olandez Mark Rutte, a cărui ţară se numără (alături de Austria, Danemarca şi Suedia) printre cele foarte rezervate în legătură cu proiectul planului de relansare.

Citeşte şi: UE va INTERZICE accesul cetăţenilor americani

‘Acest schimb de opinii a permis progrese’, a dat asigurări Parisul, precizând că Macron îşi va ‘înmulţi schimburile bilaterale cu partenerii săi europeni’ până la summitul din 17 iulie.
Castelul Meseberg a fost locul în care, în iunie 2018, Marcon şi Merkel au încheiat acordul cu acelaşi nume, pentru a face să avanseze Uniunea Europeană şi, mai ales, pentru crearea unui buget al zonei euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.