X

Emmanuel Macron va ține un discurs în Congresul american, în timpul vizitei sale de stat la Washington

Preşedintele francez Emmanuel Macron va rosti un discurs în faţa aleşilor Congresului american la 25 aprilie, în timpul vizitei sale de stat la Washington, a anunţat miercuri preşedintele Camerei Reprezentanţilor, informează AFP, potrivit agerpres.

“Franţa nu este doar cel mai vechi aliat al nostru, dar şi unul dintre cei mai apropiaţi”, a declarat Paul Ryan într-un comunicat.

Citește și : Theresa May avertizată de deputaţii conservatori să protejeze industria britanică de pescuit post-Brexit

“Aceasta este o ocazie specială de a aprofunda relaţia istorică dintre ţările noastre şi de a ne reafirma angajamentul de a învinge terorismul în ţările noastre şi în lume. Aştept cu nerăbdare să-l primesc pe preşedintele Macron la Capitoliul Statelor Unite la o sesiune comuna a Congresului pe 25 aprilie”, a adăugat Paul Ryan.

Emmanuel Macron va efectua o vizită de stat pe 24 şi 25 aprilie la invitaţia preşedintelui Donald Trump, care îl va primi pe 24 la Casa Albă. Dar un discurs în Congres nu a fost iniţial anunţat.

Toţi preşedinţii Celei de-a V-a Republici, cu excepţia lui François Hollande, au vorbit în faţa Congresului SUA, o onoare rezervată aliaţilor apropiaţi ai Statelor Unite. Valéry Giscard d’Estaing, în 1976, s-a exprimat acolo în engleză.

Citește și : Franța : Peste 140 de manifestaţii împotriva reformelor preşedintelui Emmanuel Macron

Tags: aliatCasa AlbadiscursEmmanuel MacronfrantaPaul Ryanwashington
Categorii: Diaspora