X

Emmanuel Macron va purta o discuție cu viitorul premier britanic în următoarele zile

Președintele francez Emmanuel Macron va purta o discuție cu viitorul premier britanic Boris Johnson în următoarele zile, a informat marți un oficial din cadrul Administrației prezidențiale a Franței, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Oficialul francez a refuzat să dea mai multe detalii privind viitoarea discuție între cei doi lideri.

Citește și : UE consideră rezultatul alegerilor din Ucraina un mandat puternic pentru reforme

Boris Johnson a fost ales marți la șefia Partidului Conservator, devenind astfel premier al Marii Britanii.

Viitorul premier a anunțat anterior că dorește să încheie un acord cu Uniunea Europeană, dar este pregătit să părăsească Blocul comunitar la data de 31 octombrie și fără un acord.

Cu toate acestea, politicianul francez Nathalie Loiseau, din cadrul Parlamentului European, l-a avertizat pe Johnson că UE nu își va schimba poziția privind Brexit.

“Oricât de mult ne-am dori ca relațiile între Marea Britanie și UE să fie cât mai apropiate și constructive posibil, alegerea lui Boris Johnson nu schimba un simplu fapt: avem o înțelegere bună, iar UE va continua să o susțină”, a afirmat Loiseau într-un mesaj postat pe Twitter.

Citește și : Peste 2800 de oameni sunt afectaţi de inundaţii în Uganda

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Tags: acordBoris JohnsonEmmanuel MacronTheresa Maytwitteruniunea europeana
Categorii: Diaspora