X

Emmanuel Macron, vizită in Germania pentru a discuta cu Angela Merkel despre zona euro

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, intenţionează să meargă la Berlin săptămâna viitoare pentru a discuta cu cancelarul german, Angela Merkel, despre preconizatele lor reforme pentru zona euro, relatează vineri agenţia DPA, conform agerpres.

Macron a făcut anunţul referitor la vizită vineri, după un summit al Uniunii Europene la Bruxelles. El a precizat că va fi întocmită o foaie de parcurs comună în aprilie şi mai, înainte de convorbirile de la summitul UE din iunie.

Citește și : Egiptul şi-a deschis frontiera cu Fâşia Gaza pentru două zile

Concepţia germano-franceză pentru consolidarea monedei unice europene ar fi trebuit deja să fie aplicată, dar ea nu a fost încă finalizată.

Potrivit preşedintelui Macron, scopul reformelor ar fi pentru ţările din zona euro o mai mare apropiere din punct de vedere economic şi de a evita alte crize.

Reunite în format de 19 pentru prima dată în ultimii patru ani, ţările din zona euro au discutat timp de o oră şi jumătate la summitul european – după subiectul referitor la Brexit – despre reforma zonei euro propusă de către preşedintele francez, Germania la rândul ei susţinând ideea reformării acestei zone, însă nu sprijină în totalitate iniţiativa franceză. Dar, în conferinţa lor de presă comună, cei doi lideri nu au anunţat un progres notabil în legătură cu acest subiect care provoacă diviziuni.

Conform AFP, cei doi lideri şi-au reafirmat obiectivul de a ajunge la ”o foaie de parcurs” comună în iunie. Franţa doreşte să-i convingă pe partenerii săi să aloce zonei euro un buget specific, pentru a face din ea un vârf de lance în relansarea Europei.

Citește și : Afganistan : Atentat cu maşină-capcană în oraşul Lashkar Gah. Cel puţin 20 de morţi

Tags: Angela MerkelberlinbruxellesEmmanuel MacronfrantasummitUEzona euro
Categorii: Diaspora