Energia devine imposibil de plătit pentru milioane de muncitori din toată Europa

Publicat:

Creşterea preţurilor la electricitate şi gaze naturale face ca facturile la energie pentru milioane de europeni să fie imposibil de plătit, a avertizat marţi Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES), informează AFP, potrivit agerpres.

“Aproximativ 9,5 milioane salariaţi activi aveau deja dificultăţi în a-şi achita facturile la energie” înainte ca inflaţia în zona euro să explodeze pentru a atinge un nivel record de 9,1% în ritm anual în luna august, afirmă CES care se bazează pe un studiu realizat de Institutul European al Sindicatelor.


Citeşte şi: Răzbunarea Bundesbank înseamnă probleme serioase pentru Italia (opinie) – Black News

Începând din luna iulie 2021 şi până în luna iulie 2022, costurile cu gazele şi electricitatea au crescut cu 38% în Europa şi continuă să crească.

În consecinţă, în 16 ţări membre ale Uniunii Europene, printre care se numără şi România, “salariaţii care sunt plătiţi cu salariul minim trebuie să pună deoparte echivalentul salariului pe o lună şi chiar mai mult pentru a putea continuă să îşi lumineze sau să îşi încălzească locuinţa”, susţin sindicatele europene. În 2021, această situaţie se înregistra în doar opt din cele 28 de state membre UE.

Numărul de zile pe care un salariat plătit cu salariul minim trebuie să le lucreze pentru a-şi plăti factura la energie a crescut dramatic în unele ţări. De exemplu, în 2022, un salariat activ din Estonia trebuie să muncească 26 de zile mai mult decât în 2021 pentru a-şi plăti factura energetică anuală. În cazul unui salariat activ din România, acesta trebuie să muncească 21 de zile mai mult decât în 2021 pentru a-şi plăti factura energetică anuală.

“Atunci când costurile cu facturile depăşesc salariul pe o lună, nicio modalitate de a face economii nu va avea efect. Aceste preţurile sunt în prezent pur şi simplu imposibil de plătit de către milioane de oameni”, susţine secretarul general adjunct al CES, Esther Lynch.

Citeşte şi: Kievul cere AIEA un audit tehnic la centrala nucleară Zaporojie, nu doar o inspecţie – Black News

În consecinţă, sindicatele cer guvernelor europene, care se vor reuni la finele acestei săptămâni la Praga pentru a discuta subiecte legate de energie, “să pună capăt creşterilor nesustenabile a preţurilor”.

Într-un plan în şase puncte trimis preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, lui Charles Michel şi altor lideri europeni, sindicatele cer majorarea salariilor în special a salariilor minime pe economie. De asemenea, CES cere plafonarea facturilor la energie şi taxarea profiturilor excepţionale ale companiilor din energie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.