Energocom preia atribuțiile Moldovagaz: ANRE a desemnat noul furnizor de gaze cu obligații de serviciu public pentru următorii trei ani

În ședința publică din 23 mai 2025, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a desemnat compania SA „Energocom” în calitate de furnizor cu obligații de serviciu public pe piața gazelor naturale, pentru o perioadă de trei ani.

Decizia a fost adoptată în baza articolelor 89 și 90 din Legea nr. 108/2016 privind gazele naturale, în contextul riscului ca SA „Moldovagaz” să nu mai poată îndeplini aceste obligații după 31 iulie 2025, din cauza nerespectării cerinței legale de separare a activităților de furnizare și transport.

Pentru a asigura continuitatea furnizării către aproximativ 830.000 de consumatori casnici și întreprinderi mici, ANRE a organizat anterior o procedură competitivă de selectare a unui nou furnizor. Doar două companii s-au arătat interesate, însă una a fost descalificată, ceea ce a dus la anularea procedurii și desemnarea directă a Energocom, conform Hotărârii ANRE nr. 518/2024.

Energocom a fost ales pe baza următoarelor criterii: activitate pe piața gazelor naturale din Republica Moldova, cifră de afaceri de peste 7 miliarde de lei în 2024, separare funcțională și juridică de alte activități, și capacitatea de a furniza cantitățile necesare de gaze.

Compania va furniza gaze naturale în condiții reglementate, transparente și nediscriminatorii și va asigura și serviciul de ultimă opțiune pentru consumatorii rămași fără furnizor. Totodată, Energocom va trebui să prezinte în termen de trei luni proiectele costurilor reglementate, conform metodologiei ANRE.

 

This post was last modified on 23/05/2025 14:19 14:19

Tags: atribuțiileEnergocomhome1Moldovagazpreia
Categorii: SocialȘtirile zilei