În plină campanie electorală, autoritățile planifică ieftinirea energiei electrice cu 21%. Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să examineze marți, 17 septembrie, cererea companiei de stat “Energocom” de reducere a tarifelor la energia electrică la 1,80 lei/kWh.
Aceasta ar reprezenta o scădere de aproximativ 21% față de prețul actual. Conform proiectului înaintat, “în rezultatul efectuării modificărilor generate de factorii enunțați mai sus, de către Agenție a fost determinat venitul reglementat ajustat necesar de a fi obținut de către S.A.
Energocom în anul de gestiune 2024, în cuantum de circa 2,222 miliarde lei, prețul reglementat de furnizare a energiei electrice de furnizorul central de energie electrică va fi de 1,80 lei/kWh”