Epidemia de coronavirus este un ‘game changer’ în privinţa globalizării

Publicat:

Coronavirusul este un ‘game changer’, un eveniment care schimbă regulile jocului în economia mondializării, a afirmat marţi la Atena ministrul francez al economiei şi finanţelor, Bruno Le Maire (foto), citat de AFP, potrivit agerpres.

‘Noi trebuie să tragem toate consecinţele’ şi ‘din acest punct de vedere, epidemia de coronavirus este un ‘game changer’ în mondializare’, a declarat ministrul francez în finalul unei întâlniri cu omologul său grec, Christos Staikouras.


Citeşte şi: Franţa ajută cu 90 de milioane de euro viitoarea Academie a OMS

El a subliniat ‘necesitatea imperativă de a relocaliza un anumit număr de activităţi şi de a fi mai independenţi pe un anumit număr de lanţuri de producţie’.

Ministrul francez, care a făcut o escală la Atena venind de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite, EAU), a explicat că coronavirusul ‘va avea un impact asupra creşterii mondiale şi asupra creşterii în Europa prin două canale de difuzare’.

Turismul constituie un prim canal, potrivit lui, Franţa numărând ‘peste 2,5 milioane de turişti chinezi în fiecare an, ceea ce reprezintă o parte importantă a turismului în Franţa’.

Citeşte şi: Nouă combatanţi ai Damascului au fost ucişi în nord-vestul Siriei

‘Al doilea canal de difuzare – cel mai important şi cel mai preocupant – este problema lanţurilor de aprovizionare industrială’, a precizat el, evocând în special ‘industria de automobile’ şi ‘sectorul sănătăţii’.

‘Suntem foarte dependenţi de aprovizionarea din China şi faptul că în China a încetinit totul a avut un impact direct asupra posibilităţilor de aprovizionare a industriei’, a adăugat el.

Referitor la sectorul sănătăţii şi medicamentelor, ‘nu putem continua să depindem în proporţie de 80% sau de 85% de substanţele active pentru medicamente care sunt produse în China, acest lucru ar fi iresponsabil şi nejustificat’, a subliniat Bruno Le Maire.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.