Epidemia de coronavirus va mai dura încă trei luni în Italia (virusolog)

Publicat:

Italia nu va ieşi “înainte de trei luni” din epidemia de COVID-19, care a făcut deja aproape 3.000 de morţi în această ţară, a declarat joi virusologul Massimo Galli, şeful Secţiei de boli infecţioase a principalului spital din Milano, relatează AFP, scrie agerpres.

“Speranţa mea este să putem ieşi din această epidemie în cel mult trei luni de la aplicarea anumitor măsuri. Şi, este deja un termen terifiant”, a declarat el pentru presa italiană. “Nu este şi nu va fi o chestiune de scurtă durată, însă dacă se va întâmpla pe termen scurt, voi fi primul care mă voi bucura”, a adăugat el.


Citește și : Bilanțul epidemiei de coronavirus în lume

Italia a luat măsuri foarte stricte de izolare a populaţiei, cu închiderea instituţiilor de învăţământ şi a magazinelor neesenţiale.

Massimo Galli este o somitate în Italia, unde conduce Secţia de boli infecţioase a Spitalului Sacco din Milano, în Lombardia, regiunea din nordul peninsulei cea mai afectată de epidemie, cu aproape 2.000 de morţi şi peste 17.000 de cazuri.

“Vaccinul este o speranţă, există 18 programe lansate pentru a obţine vaccinul. Ceva va ieşi din asta, sigur, dar mă îndoiesc că vom putea să stopăm epidemia şi să o depăşim în aşteptarea vaccinului”, a mai spus el. “Dacă avem noroc, vom obţine un vaccin probabil după lunile de vară, nu înainte”, a concluzionat Galli.

Noul coronavirus a făcut cel puţin 9.020 de decese în întreaga lume de la apariţia sa în decembrie, potrivit unui bilanţ AFP, stabilit pe baza unor surse oficiale, publicat joi, la ora 11:00 GMT.

Citește și : Marea Britanie va repatria o parte din trupele sale din Irak

Italia, a doua cea mai afectată ţară din lume, cu 2.978 de decese, ar urma să depăşească China (3.245 de decese).

Peste 217.510 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în 157 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.