X

Erdogan acuză Israelul de ”teroare de stat” şi ”crime împotriva umanităţii”

Schimburi intense de replici au avut loc în acest weekend între oficialii turci şi cei israelieni, culminând duminică cu o declaraţie în care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Israelul de ”teroare de stat” şi ”crime împotriva umanităţii” prin acţiunile împotriva palestinienilor, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat Turcia de comiterea unor ”masacre” împotriva kurzilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-un discurs difuzat duminică la televiziunea turcă, Erdogan l-a descris pe Netanyahu drept ”un opresor crud în fruntea unei terori de stat” şi a acuzat Israelul că ”ocupă Palestina” şi comite acolo ”crime împotriva umanităţii şi masacre”.

Citește și : Franţa: Un vapor de pescuit cu 16 migranţi, interceptat în timp ce încerca să ajungă în Anglia

Această intervenţia urmează unui alt atac verbal al preşedintelui Erdogan, care, adresându-se sâmbătă unor tineri turci, le-a spus să ”nu lovească niciodată un inamic căzut la pământ”, pentru că ei nu sunt ”un evreu în Israel”, făcând astfel aluzie la acţiunile în forţă ale israelienilor împotriva palestinienilor.

Această declaraţie de sâmbătă a primit imediat o replică pe Twitter din partea premierului Netanyahu, care i-a transmis lui Erdogan că ar trebui să se abţină ”să dea lecţii de morală Israelului” în condiţiile în care el ”ocupă nordul Ciprului” şi conduce o armată care ”masacrează femei şi copii în satele kurde, în interiorul şi în afara Turciei”.

Această nouă escaladă verbală survine în contextul tensiunilor pe care le-au cunoscut anul acesta relaţiile dintre Turcia şi Israel, mai ales după ce parlamentul israelian a votat în luna iulie o lege prin care a stabilit că Israelul este statul-naţiune al poporului evreu.

Citește și : „Copilul lui Krakatoa”, vulcanul responsabil de declanşarea unui tsunami devastator

Erdogan, care se consideră un campion al susţinerii cauzei palestiniene, a descris atunci Israelul ca fiind ”statul cel mai sionist, cel mai fascist şi cel mai rasist din lume”.

Mai recent, pe 14 decembrie, tot Erdogan a spus că palestinienii sunt supuşi unor ”presiuni, violenţe şi politici de intimidare nu mai puţin grave decât opresiunea împotriva evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, făcând referire la Holocaust.

Tags: Benjamin NetanyahuCipruErdoganisraelPalestinaturciatwitter
Categorii: Sinteze