Erdogan ameninţă să închidă două baze strategice americane din Turcia

Publicat:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat duminică că va închide, dacă este necesar, două baze militare strategice utilizate de Statele Unite în Turcia, pe fondul tensiunilor dintre Ankara şi Washington, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Dacă este necesar, putem închide Incirlik şi putem închide Kurecik”, numele celor două baze, a spus Erdogan într-un interviu acordat canalului tv pro-guvernamental A Haber.


Citește și : Guterres, dezamăgit de decalajul dintre angajamentele poluatorilor şi obiectivele Acordului de la Paris

Baza aeriană Incirlik găzduieşte focoase nucleare americane. Situată în sudul Turciei, aceasta este utilizată de aviaţia americană în cadrul luptei împotriva grupării Stat Islamic din Siria. Baza Kurecik din sud-estul ţării găzduieşte o importantă staţie radar a NATO.

Măsura de închidere a celor două baze ar fi luată ca răspuns la ameninţările Statelor Unite cu sancţiuni împotriva Turciei şi la o rezoluţie separată a Senatului SUA care a recunoscut uciderea în masă a armenilor de acum un secol ca genocid comis de otomani. Votul a stârnit furia guvernului turc, care a considerat că această măsură a pus ”în pericol viitorul relaţiilor bilaterale”. Erdogan a sugerat duminică că Turcia ar putea răspunde şi cu rezoluţii parlamentare care să recunoască drept genocid uciderea indigenilor americani din secolele trecute.

Citește și : SUA au expulzat ‘în secret’ doi diplomaţi chinezi pentru ‘spionaj’

Ankara este expusă măsurilor punitive de la Washington pentru achiziţionarea sistemelor de apărare S-400 ruseşti, în pofida avertismentelor americane, scrie AFP. Miercuri, Comitetul pentru Afaceri Externe al Senatului SUA a adoptat un proiect de lege susţinut atât de democraţi, cât şi de republicani, care prevede sancţiuni draconice împotriva Turciei şi liderilor săi în legătură cu sistemele S-400 şi ofensiva din Siria. Relaţiile dintre Turcia şi Statele Unite, aliaţi în cadrul NATO, s-au deteriorat în ultimele luni din cauza acestei ofensive lansate de Ankara în Siria împotriva unei miliţii kurde susţinute de Washington.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.