X

Erdogan a anunțat numele noului șef de Stat Major

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care şi-a început luni mandatul în care dispune de puteri executive sporite, l-a numit pe generalul Yasar Guler în funcţia de şef al Statului Major al forţelor armate, decizia fiind publicată marţi în Monitorul oficial, transmite Reuters, conform agerpres.

Guler îl înlocuieşte astfel pe generalul Hulusi Akar, care a devenit ministru al apărării în noul guvern condus de Erdogan.

Citește și: Prin anularea exercițiilor militare din Coreea de Sud, Pentagonul a economisit 14 milioane de dolari

De asemenea, un decret emis de preşedintele turc prevede că şeful statului îi va numi pe guvernatorul şi viceguvernatorii băncii centrale şi pe membrii comitetului de politici monetare pentru un mandat de 4 ani. În plus, a fost eliminată condiţia ca viceguvernatorii să aibă o experienţă de cel puţin 10 ani în domeniul politicilor monetare.

Structura noului sistem prezidenţial din Turcia şi regulamentele privind numirea oficialilor de către preşedinte sunt incluse în trei decrete semnate de Recep Tayyip Erdogan şi publicate în Monitorul oficial.

Citește și: Ministrul ceh al justiţiei demisionează în urma unor acuzaţii de plagiat

În noul guvern turc sunt 16 miniştri şi nu mai există funcţia de premier. Turcia va avea un singur vicepreşedinte, Fuat Oktay, fost consilier al prim-ministrului. Ministru de externe rămâne Mevlut Cavusoglu, iar Suleyman Soylu păstrează portofoliul afacerilor interne. Ginerele lui Erdogan, Berat Albayrak, este noul ministru de finanţe. 

Tags: Fuat OktayHulusi AkarRecep Tayyip Erdogansef de stat majorturciaYasar Guler
Categorii: Diaspora