X

Erdogan atacă cu virulenţă mişcarea LGBT

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a atacat luni cu virulenţă mişcarea LGBT, acuzând-o de “vandalism” şi declarând că tineretul din partidul său nu va adera niciodată la ea, relatează France Presse, potrivit agerpres.  

“Vom duce spre viitor nu un tineret LGBT, ci un tineret demn de istoria glorioasă a acestei naţiuni”, a afirmat Erdogan într-un discurs la Ankara în faţa cadrelor partidului său islamo-conservator, AKP.

Citește și : Şeful diplomaţiei europene vrea să se întâlnească cu Aleksei Navalnîi la Moscova

“Voi nu faceţi parte din tineretul LGBT. Nu sunteţi dintre acei tineri care comit acte de vandalism. Dimpotrivă, voi sunteţi cei care vindecaţi inimile rănite”, a adăugat el.

Şeful statului turc a făcut aceste afirmaţii la două zile după arestarea a patru studenţi acuzaţi că au adus în universitate un tablou care reprezenta un loc sacru al islamului ornat cu steagul curcubeu, simbol asociat comunităţii LGBT.

Aceste persoane sunt acuzate de “incitare la ură”. Două dintre ele au fost trimise în arest la domiciliu, iar alte două sunt încă în detenţie.

Potrivit France Presse, ministrul de Interne, Süleyman Soylu, a stârnit furie după ce a scris într-o postare pe Twitter că au fost arestaţi “patru drogaţi LGBT”.

Tabloul a fost agăţat vineri în faţa biroului rectorului pro-Erdogan al prestigioasei Universităţi Bosfor (Bogazici, în turcă).

Autorităţile afirmă că tabloul reprezenta într-un mod lipsit de respect Kaaba, un edificiu datând din secolul al şaptelea acoperit cu un material negru de mătase, aflat în centrul curţii Marii Moschei de la Mecca. Acesta este cel mai sacru loc al islamului.

Universitatea Bosfor a fost recent scena unor manifestaţii ale studenţilor pentru a cere demisia rectorului numit de Erdogan, Melih Bulu.

Numirea acestei personalităţi din afara universităţii, care a candidat în 2015 pentru un mandat de deputat sub culorile Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP) al lui Erdogan, a stârnit nemulţumire.

Citește și : Rumen Radev mai vrea un mandat de preşedinte al Bulgariei

Preşedintele turc i-a acuzat pe unii dintre manifestanţi că sunt “terorişti”.

Turcia este una dintre foarte puţinele ţări musulmane unde homosexualitatea nu este reprimată prin lege. În schimb, homofobia şi transfobia sunt extrem de răspândite, iar asociaţiile LGBT sunt deseori atacate şi supuse discriminărilor.

Tags: ankaraIslamLGBTRecep Tayyip Erdoganvandalism
Categorii: DiasporaSinteze