X

Erdogan atrage atenţia asupra ‘haosului libian’

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat – vineri, în cadrul unei întâlniri cu cancelarul german Angela Merkel la Istanbul – împotriva unei răspândiri a “haosului libian” în zona mediteraneană dacă nu se impune calmul, informează AFP, potrivit agerpres.

“Haosul care domneşte în Libia riscă să aibă efecte asupra întregii zone mediteraneene dacă nu se impune calmul cât de curând”, a declarat Erdogan în cursul inaugurării noului campus la Universităţii turco-germane la Istanbul, în prezenţa Angelei Merkel.

Citește și: SUA resping extrădarea Annei Sacoolas în UK

“Trebuie accelerată rezolvarea conflictului şi nu vrem ca grupările teroriste precum Statul Islamic şi Al Qaida să ridice capul”, a adăugat şeful statului turc. “Obiectivul nostru principal este să punem capăt acestei crize”, a mai spus el.

După inaugurarea noului campus, iniţiativă salutată de cei doi lideri drept un “exemplu de cooperare”, Erdogan şi Merkel urmează să discute cu uşile închise în cursul după-amiezii.

Situaţia în Libia, care a constituit obiectul unei conferinţe internaţionale la Berlin săptămâna trecută, va fi în centrul discuţiilor.

Scufundată în haos de la căderea dictatorului Muammar Gaddafi în 2011, Libia este sfâşiată de un conflict între guvernul de uniune naţională GNA, cu sediul la Tripoli, şi forţele mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian.

Ankara susţine militar GNA, recunoscut de Naţiunile Unite. Dar mareşalul Haftar se bazează pe Emiratele Arabe Unite şi Egipt. De asemenea, mai multe sute de mercenari ruşi luptă alături de el, deşi Moscova dezminte orice implicare.

În afară de Libia, Erdogan şi Merkel urmează să discute şi despre situaţia din nord-vestul Siriei, unde o ofesivă a regimului Bashar al-Assad împotriva bastionului rebel din Idlib a determinat strămutarea a zeci de mii de persoane în ultimele săptămâni.

Ankara şi Uniunea Europeană se tem de un aflux de refugiaţi.

După sosirea în Europa a mai multor sute de mii de migranţi în vara anului 2015, Bruxellesul a încheiat în martie 2016 un acord controversat în domeniul migraţiei prin care Ankara se angaja să lupte împotriva deplasărilor clandestine ale migranţilor spre Grecia vecină.

Turcia, care adăposteşte pe teritoriul său peste patru milioane de refugiaţi şi migranţi, cere mai mult ajutor financiar din partea UE.

Tags: Angela Merkelguvernul de uniune naţională (GNA)IstanbulKhalifa HaftarlibiamigrantiRecep Tayyip Erdogantripoliturcia
Categorii: Știrile zilei