Erdogan cere ANULAREA alegerilor din Istanbul

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că autorităţile electorale ar trebui să anuleze scrutinul local câştigat de opoziţie la Istanbul, argumentând că neregulile fac ca votul să fie ilegitim, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Colegii noştri au stabilit toate acestea (presupusele neregulile – n.r.). Bineînţeles, aceasta aruncă un văl (asupra rezultatului alegerilor – n.r.). Dacă există o abordare sinceră, ar trebui să se ajungă la o anulare” a scrutinului, a afirmat Erdogan, citat de cotidienele proguvernamentale Sabah şi Hürriyet.


Citește și: Jaf ca-n filme pe aeroportul din Tirana: Hoții au fugit cu milioane de euro dintr-un avion!

Aceste declaraţii accentuează presiunea asupra Înaltei Comisii Electorale (YSK), în contextul în care partidul lui Erdogan, AKP (islamo-conservator), a anunţat marţi că va cere organizarea de noi alegeri la Istanbul.

Conform rezultatelor provizorii ale scrutinului municipal care a avut loc la 31 martie în Turcia, Erdogan a suferit două înfrângeri la Ankara şi Istanbul, principalele două oraşe din ţară care au fost în ultimii 25 de ani controlate de AKP şi de predecesorii săi islamişti.

Refuzând să recunoască înfrângerea la Istanbul, Erdogan a denunţat “neregulile” masive şi care, în opinia sa, au fost comise în mod “organizat”.

AKP susţine că unele birouri de vot au minimalizat numărul de voturi primite de candidatul său trimiţând date trunchiate autorităţilor electorale şi că într-un district, Büyükçekmece, mai multe mii de persoane au fost înscrise necorespunzător în registrele electorale.

Partidul prezidenţial a depus săptămâna trecută mai multe sesizări la YSK ce au condus la o renumărare parţială, în majoritate dintre cele circa 300.000 de voturi contabilizate drept nule în ziua scrutinului.

Citește și: După numărarea a 95% din voturi, Netanyahu pare că-și va menține fotoliul de premier în Israel

În contextul în care renumărarea este aproape încheiată, candidatul opoziţiei, Ekrem Imamoglu, îşi menţinea marţi seară un avans de 14.000 de voturi în faţa adversarului său de la AKP, fostul premier Binali Yildirim.

“Obiecţiile vor continua până când YSK va lua decizia finală”, a declarat Erdogan, citat de presă.

“YSK îşi va anunţa decizia. Chiar dacă nu va exista decât un singur vot diferenţă, când decizia va fi luată, vom spune: ‘Foarte bine, dorinţele voastre sunt ordine'”, a mai spus el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.