X

Erdogan dă startul patrulării ruso-turce în Siria

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat miercuri că acţiuni de patrulare în comun cu Rusia vor începe de vineri în zona de frontieră din Siria, după retragerea forţelor kurde, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Vineri, începem lucrul în comun pe teren cu ruşii. Cu alte cuvinte, începem misiunile de patrulare”, a declarat Erdogan într-un discurs adresat grupului parlamentar al partidului său, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), la Ankara.

Citeşte şi: Camera Reprezentanţilor RECUNOAŞTE ‘genocidul armean’

Conform unui acord încheiat săptămâna trecută între Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin, miliţia kurdă Unităţile de protecţie a poporului (YPG) a avut termen până marţi, ora 15:00 GMT, să se retragă din poziţiile sale de la frontiera cu Turcia.

Turcia intenţionează să creeze o ”zonă de securitate” de aproximativ 30 de kilometri în interiorul teritoriului, de-a lungul graniţei, pentru a o proteja de YPG, forţe kurde pe care le consideră drept ”teroriste” dar care sunt aliate ale ţărilor occidentale în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Acordul cu Rusia şi un altul încheiat cu câteva zile înainte cu Statele Unite au permis încetarea unei ofensive pe care Turcia a lansat-o la 9 octombrie împotriva forţelor kurde în nord-estul Siriei.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi că retragerea luptătorilor kurzi s-a încheiat.

Erdogan a declarat că Turcia va putea verifica respectarea acordului după concluziile patrulelor efectuate în comun cu ruşii.

Citeşte şi: Forţele ruso-turce vor începe patrularea în nordul Siriei

”Partea rusă ne-a spus că 34.000 de membri ai organizaţiei teroriste au ieşit cu 3.260 de arme grele din zona de 30 de kilometri ( …) Chiar dacă datele pe care le avem ne arată că succesul nu a fost obţinut în întregime pe acest subiect, vom oferi răspunsul adecvat după constatările noastre pe teren”, a spus el.

”Ne rezervăm dreptul de a relua operaţiunea dacă observăm că teroriştii nu s-au retras dincolo de zona de 30 de km sau dacă atacurile continuă, indiferent de unde”, a adăugat el.

Tags: kurziRecep Tayyip ErdoganrusiaSerghei ŞoigusiriaStatul Islamic (SI)turciaUnităţile de Protecţie a Poporului (YPG)Vladimir Putin
Categorii: Sinteze