Erdogan îi califică drept ‘lacomi şi incompetenţi’ pe liderii Greciei şi Franţei

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a calificat duminică drept “lacomi şi incompetenţi” pe liderii Franţei şi Greciei, într-un context de puternice tensiuni între Ankara, Atena şi Paris în Mediterana Orientală, informează AFP, scrie agerpres.

Aceste declaraţii virulente intervin în timp ce Turcia celebrează duminică Ziua Victoriei, sărbătoare naţională ce marchează înfrângerea forţelor greceşti de armata lui Mustafa Kemal Ataturk în 1922, în timpul războiului de independenţă turc.


Citește și : Proteste în mai multe oraşe ale Europei împotriva ‘tiraniei medicale’

Un secol mai târziu, Ankara şi Atena, care îşi dispută împărţirea imenselor resurse de gaz din Marea Mediterană, fac să răsune alarmele de război, amplificându-şi manevrele navale sub ochii unei Europe îngrijorate.

“Poporul grec acceptă ceea ce riscă să i se întâmple din cauza liderilor săi lacomi şi incompetenţi?”, a declarat Erdogan în timpul unei ceremonii de înmânare de diplome pentru ofiţeri la Ankara.

“Poporul francez ştie preţul pe care va trebui să-l plătească din cauza liderilor săi lacomi şi incompetenţi”, a adăugat el.

Aceste afirmaţii ale preşedintelui turc reflectă caracterul extrem de instabil al situaţiei din Mediterana la trei săptămâni după o escaladare declanşată pe 10 august de trimiterea unei nave de cercetare turce în apele revendicate de Atena.

Într-un semn de susţinere pentru Grecia, Franţa şi-a întărit săptămâna trecută prezenţa militară în Mediterana de Est. Duminică, Parisul a denunţat “comportamentul de escaladare” (a tensiunilor) al Ankarei.

Citește și : Garda de Coastă italiană a evacuat 49 de persoane de pe nava de salvare închiriată de Banksy, care lansase un apel la ajutor

“Atunci când este vorba de luptă, nu ezităm să dăm martiri (…) Problema este următoare: cei care se ridică împotriva noastră în Mediterana şi Orientul Mijlociu sunt gata pentru aceleaşi sacrificii?”, a mai declarat Erdogan.

Ankara, care se arată inflexibilă în faţa ameninţărilor cu sancţiuni europene, a anunţat sâmbătă noi manevre militare în nordul insulei Cipru.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.