X

Erdogan îi cere lui Putin ‘să oprească’ regimul lui al-Assad la Idlib

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a cerut vineri omologului său rus Vladimir Putin ‘să oprească’ regimul sirian care – cu sprijinul Moscovei – duce o ofensivă violentă în provincia rebelă Idlib (nord-vestul Siriei), aflată în centrul unei activităţi diplomatice intense cu scopul de a se pune capăt luptelor şi unei situaţii umanitare dezastruoase, potrivit AFP, scrie agerpres.

În cadrul unei convorbiri telefonice cu Putin, Erdogan ‘a subliniat că regimul trebuie oprit la Idlib şi că criză umanitară trebuie să se termine’, a indicat preşedinţia turcă într-un comunicat.

Citește și : Scădere cu 92% a vânzărilor de autoturisme în China din cauza coronavirusului

Recep Erdogan a menţionat de asemenea că soluţia la situaţia explozivă din Idlib trece prin ‘punerea în aplicare a acordului de la Soci’ încheiat în 2018 de către cei doi lideri pentru instituirea unui armistiţiu în provincie, dar care este încălcat de mai multe săptămâni, conform sursei citate.

‘Cei doi lideri au afirmat că doresc să fie respectate toate acordurile’ încheiate între cele două părţi, a adăugat preşedinţia turcă.

Înaintea lui Putin, Erdogan a discutat despre situaţia de la Idlib în cadrul unor convorbiri telefonice cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu cancelarul german Angela Merkel, cărora le-a cerut ‘acţiuni concrete pentru a împiedica o catastrofă umanitară’.

Ofensivă dusă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, cu sprijinul Moscovei, pentru preluarea controlului asupra provinciei Idlib, ultimul bastion rebel în nord-vestul Siriei, pune la grea încercare pactul între Erdogan şi Putin, care cooperează strâns din 2016 în vederea încheierii conflictului în Siria, unde cei doi susţin tabere diferite.

În declaraţiile făcute presei la Istanbul înaintea discuţiei cu omologul său rus, Erdogan a afirmat că această convorbire va ‘determina atitudinea noastră pentru pasul următor’, conform AFP.

Conform unui acord cu Moscova, Turcia, care sprijină grupări rebele, dispune de 12 posturi de observare militare în provincia Idlib, dintre care multe se află acum în zone cucerite de regimul lui Bashar al-Assad în cursul ofensivei lansate în decembrie cu sprijinul aviaţiei ruse.

Citește și : Mii de algerieni au marcat în stradă un an de la izbucnirea manifestaţiilor pro-democraţie

Turcia a anunţat joi că doi dintre soldaţii săi au fost ucişi într-un atac aerian atribuit regimului sirian, ridicând la 16 numărul militarilor turci ucişi în nord-vestul Siriei de la începutul lunii februarie.

Moscova pare însă decisă să ajute regimul sirian să cucerească provincia Idlib cu orice preţ, ceea ce generează temeri cu privire la o eventuală confruntare pe teren între cele două ţări, potrivit AFP.

Tags: Emmanuel MacronIdlibIstanbulmoscovaRecep Tayyip ErdoganturciaVladimir Putin
Categorii: DiasporaSinteze