X

Erdogan îi rămâne fidel lui Putin: ‘S-a bătut palma!’

Poziţia Turciei cu privire la achiziţia de sisteme de apărare antirachetă ruseşti S-400 rămâne neschimbată, în această privinţă “s-a bătut palma”, a declarat vineri preşedintele Recep Tayyip Erdogan, adăugând totodată că discuţiile cu Washingtonul în privinţa noilor avioane F-35 şi a componentelor decurg într-o manieră favorabilă, relatează Reuters, potrivit agerpres.

SUA au impus sancţiuni industriei de apărare a Turciei, ţară membră a NATO, în decembrie 2020, din cauza sistemelor ruseşti S-400, suspendând Ankara din programul de avioane de lupta stealth F-35, în care aceasta era producător şi cumpărător. Autorităţile turce au considerat aceste sancţiuni nedrepte.

Citeşte şi: E-mailul BOMBĂ care dezvăluie cum Hunter Biden l-a prezentat pe omul de afaceri ucrainean tatălui său, pe vremea aceea vicepreședintele SUA – Black News

Postul de televiziune Haberturk îl citează pe Erdogan declarând jurnaliştilor în timpul zborului spre Ankara de la Bruxelles, unde a participat la summitul NATO, că speră ca discuţiile pozitive cu privire la achiziţionarea de F-35 şi a kiturilor de modernizare cu Washingtonul vor da rezultate în curând.

Preşedintele turc a dezminţit informaţiile potrivit cărora responsabili americani ar fi abordat într-o manieră informală cu Turcia opţiunea improbabilă de a trimite în Ucraina sistemele S-400 achiziţionate de Ankara pe fondul invaziei ruse, afirmând că “aceasta se face pentru a provoca agitaţie” la Washington.

Citeşte şi: Trump a dat-o în judecată pe Hillary Clinton din cauza acuzațiilor de complicitate cu Rusia – Black News

Erdogan a spus că la summitul de la Bruxelles a discutat şi despre posibilitatea de a cumpăra sisteme de apărare antirachetă SAMP-T de la consorţiul franco-italian Eurosam cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu premierul italian Mario Draghi. 

Tags: ankaraF-35moscovaNATORecep Tayyip ErdoganrusiaS-400SUAturciawashington
Categorii: Diaspora