Erdogan îi transmite preşedintelui Consiliului European că Turcia va acţiona pentru pacea ruso-ucraineană

Publicat:

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan i-a transmis sâmbătă preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, că Turcia va continua toate eforturile pentru a obţine pacea între Ucraina şi Rusia, a anunţat preşedinţia turcă într-o declaraţie citată de Reuters, potrivit agerpres.  

Turcia, stat membru al NATO, are graniţă comună cu Ucraina şi Rusia în Marea Neagră şi are relaţii bune cu ambele ţări, aminteşte agenţia de presă britanică.


Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

Autorităţile de la Ankara au calificat drept inacceptabilă invazia rusă în Ucraina şi s-au oferit să găzduiască negocieri de pace, însă se opun impunerii de sancţiuni la adresa Moscovei.

Anterior, purtătorul de cuvânt al lui Erdogan a declarat că preşedintele turc va discuta duminica aceasta cu omologul său rus Vladimir Putin.

Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene Regiunea rusă Belgorod va restricţiona, începând din 23 iulie, accesul în 14...

Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Trump în care dă vina pe Ucraina pentru tentativa de asasinat

Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Trump în care dă vina pe Ucraina pentru tentativa de asasinat Fostul deputat ucrainean prorus Viktor Medvedciuk i-a...

Răspunsul lui Zelenski când a fost întrebat cum evaluează performanța șefului armatei ucrainene

Răspunsul lui Zelenski când a fost întrebat cum evaluează performanța șefului armatei ucrainene Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că se abține să facă o...

Ucraina lucrează la constituirea de noi brigăzi pentru a face rotaţii ale trupelor pe front

Ucraina lucrează la constituirea de noi brigăzi pentru a face rotaţii ale trupelor pe front Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit marţi cu comandamentul armatei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.