Erdogan se va întâlni cu liderii Uniunii Europene pentru a face bilanţul relaţiilor Turcia-UE

Publicat:

Liderii Uniunii Europene se vor întâlni cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la 26 martie la Varna, în Bulgaria, pentru a face bilanţul relaţiilor dintre UE şi Turcia, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, citat de AFP.

Cu această ocazie, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierul bulgar Boiko Borisov şi preşedintele Erdogan se vor reuni în cadrul unui dineu de lucru la care vor discuta despre libertăţile fundamentale şi statul de drept în Turcia, au indicat Tusk şi Juncker într-o postare pe Twitter, conform agerpres.


Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins anterior orice altă opţiune în afara aderării la Uniunea Europeană, dând la o parte propunerea franceză de “parteneriat” cu blocul comunitar, într-un interviu publicat duminică în cotidianul italian La Stampa.

Citește și : Hassan Rohani : Iranul nu va negocia cu ‘nimeni’ capacităţile sale militare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.