Erdogan loveşte în elita intelectuală din Turcia. Mai multe personalităţi au fost arestate

Publicat:

Autorităţile turce au arestat vineri mai multe cadre universitare şi personalităţi ale societăţii civile din Istanbul, au informat mass-media, în condiţiile în care represiunea controversată care a urmat tentativei de puci întreprinsă în urmă cu doi ani nu slăbeşte, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit agenţiei de presă DHA, decanul Facultăţii de Drept de la Universitatea Bilgi, Turgut Tarhanli, şi o profesoară de matematică de la prestigioasa Universitate Bosfor, Betul Tanbay, se numără printre persoanele arestate în zori.


Citeşte şi: Prima ninsoare din iarna aceasta a paralizat traficul din New York – FOTO/VIDEO

Cel puţin alte cinci persoane, printre care producătoarea Cigdem Mater şi o personalitate a scenei culturale şi artistice din Istanbul, Asena Gunal, au fost arestate, potrivit DHA.

Motivele arestării lor nu sunt deocamdată cunoscute, însă toate aceste persoane au ca punct comun că sunt membri sau au legături cu ONG-ul Culture Anatolia, care lucrează în vederea depăşirii diferenţelor în cadrul societăţii turce prin intermediul culturii şi artelor.

Acest ONG este prezidat de filantropul şi omul de afaceri Osman Kavala, el însuşi închis de un an de zile în cadrul unei anchete foarte criticate, pentru presupusele sale legături cu puciul eşuat. Kavala a fost plasat în detenţie preventivă în noiembrie 2017 şi nu a fost nici până acum pus oficial sub acuzare.

Potrivit avocaţilor săi, autorităţile îl suspectează de implicare în tentativa de puci din 15 iulie 2016 şi de “finanţarea” manifestaţiilor antiguvernamentale din 2013, în timpul “mişcării Gezi”. Încarcerarea lui este în mod repetat denunţată de oficiali europeni şi de apărători ai drepturilor omului.

Citeşte şi: Coreea de Nord anunţă că a testat o armă de ‘înaltă tehnologie’

După tentativa de puci din 15 spre 16 iulie 2016 menită să-l înlăture de la putere pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, autorităţile au lansat o represiune implacabilă, care s-a soldat până acum cu peste 50.000 de oameni arestaţi şi mai mult de 100.000 de persoane destituite sau suspendate din funcţie.

Ankara îl acuză pe predicatorul Fetullah Gulen că s-a aflat în spatele loviturii de stat eşuate, însă acesta, fost aliat al lui Erdogan care s-a exilat în SUA, dezminte orice implicare.

Semn că epurările nu slăbesc după mai mult de doi ani de la puciul eşuat, justiţia turcă a emis vineri mandate de arestare împotriva a 188 de persoane, printre care 100 de militari, suspectaţi că ar fi avut legături cu predicatorul Gulen, potrivit agenţiei de presă Anadolu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.