Erdogan l-a primit pe trimisul special al Moscovei pentru Siria pentru a discuta pe tema conflictului sirian

Publicat:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a primit joi pe trimisul special al Kremlinului pentru Siria, Aleksandr Lavrentiev, care efectuează a doua sa vizită la Ankara în numai câteva săptămâni, pentru a discuta pe tema conflictului sirian, informează AFP, potrivit agerpres.

Lavrentiev a fost primit de Erdogan la palatul prezidenţial, a anunţat preşedinţia de la Ankara, publicând o fotografie cu cei doi, dar fără să ofere detalii despre conţinutul convorbirilor dintre ei.


Citește și : Trump: Întâlnirile cu Coreea de Nord au fost ‘foarte pozitive’

Emisarul Moscovei a mai efectuat o vizită la Ankara în data de 24 mai, când s-a întâlnit cu purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc, Ibrahim Kalin, şi cu un reprezentant al Ministerului de Externe turc.

Această vizită survine la o zi după întâlnirea înaltului diplomat rus cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, pe care Erdogan îl numeşte periodic ‘asasin’, în condiţiile în care Turcia susţine că nu are relaţii diplomatice cu regimul de la Damasc.

Potrivit unui comunicat publicat la 24 mai seara de diplomaţia rusă, consultările s-au axat pe ‘sarcini vizând să facă să avanseze reglementarea politică în Siria’.

Moscova, aliată a Damascului, şi Ankara, care îi susţine pe rebeli, cooperează strâns pentru a găsi o soluţie la conflictul sirian ce durează de şapte ani.

Preşedintele turc şi omologul său rus Vladimir Putin au periodic discuţii pe acest subiect, ultima lor convorbire telefonică având loc marţi.

Deşi unii observatori afirmă că Rusiei i-ar conveni o apropiere între Erdogan şi Al-Assad, autorităţile turce menţin un discurs ferm cu privire la situaţia din Siria.

În declaraţiile făcute într-un interviu difuzat joi, Bashar al-Assad nu a exclus recurgerea la forţă pentru a alunga miliţiile kurde din nordul Siriei, miliţii susţinute de către Washington, ceea ce probabil va avea un ecou pozitiv la Ankara, care le consideră grupări ‘teroriste’.

Citește și : Kievul este criticat de toată lumea după înscenarea morţii jurnalistului rus

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.