Erdogan şi Putin au anunțat organizarea unui summit la Soci unde va fi dezbătut viitorul structurii de stat a Siriei

Publicat:

Preşedinţii Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi Rusiei, Vladimir Putin, au anunţat luni, la Ankara, organizarea unui apropiat summit în oraşul Soci, pe litoralul rusesc al Mării Negre, pentru rezolvarea conflictului sirian, transmite agenţia EFE, conform agerpres .

“Am vorbit despre Siria. Ne vom reîntoarce în cel mai scurt timp posibil la Soci”, a spus Erdogan, într-o conferinţă comună de presă cu omologul său rus, transmisă în direct de canalul NTV.


La rândul său, Putin a confirmat că evenimentul va avea loc la “începutul anului viitor” şi a precizat că, la respectivul summit, va fi dezbătut viitorul structurii de stat a Siriei.

“Am discutat azi de asemenea despre asta cu Bashar al-Assad, a declarat liderul de la Moscova, care s-a întâlnit cu preşedintele sirian la o bază aeriană din Siria, cu câteva ore înainte de a pleca spre Cairo şi mai apoi Ankara.

Citește și : Mihail Saakaşvili a fost ELIBERAT de un tribunal din Kiev

Vladimir Putin a amintit că s-a văzut cu Recep Erdogan pe 22 noiembrie, la Soci, într-o reuniune la care a mai luat parte preşedintele iranian, Hassan Rohani, şi a promis să transforme viitoarea întâlnire din acest oraş într-un “congres internaţional”.

În ce priveşte recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului, Erdogan a afirmat că guvernul israelian “vede aceasta ca o oportunitate de a creşte presiunea şi violenţa contra palestinienilor”.

“În două zile vom avea un summit extraordinar al liderilor din Organizaţia de Cooperare Islamică (OCI), la Istanbul, şi sperăm să dăm de acolo un mesaj puternic. Mă bucur să văd că poziţia noastră coincide cu cea a lui Putin”, a spus liderul de la Ankara.

Putin a subliniat că decizia americană privind Ierusalimul “dăunează” procesului de pace în Orientul Mijlociu.

“Statutul Ierusalimului trebuie să fie decis prin contact direct între israelieni şi palestinieni”, a spus preşedintele rus.

Ambii lideri au evidenţiat evoluţia bună a relaţiilor economice bilaterale şi în domeniul turismului, precum şi în ce priveşte cooperarea nucleară civilă şi militară.

Potrivit lui Erdogan, citat de Reuters şi AFP, oficiali turci şi ruşi se vor întâlni în această săptămână pentru a finaliza problema sistemelor de rachetă sol-aer S-400.

Turcia negociază de peste un an cu Rusia cumpărarea acestor sisteme.

Washingtonul şi unii dintre aliaţii din NATO văd această decizie a Ankarei ca un afront deoarece armele respective nu pot fi integrate în sistemul de apărare al alianţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.