X

Erdogan: ‘Rasismul şi colonialismul’ se află la originea revoltelor urbane din Franţa

”Trecutul colonial” şi ”rasismul instituţional” din Franţa se află la originea văpăii de violenţe urbane din această ţară, care vor conduce la ”o reprimare şi mai mare a musulmanilor şi migranţilor”, apreciază luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP , scrie news.ro.   

Şeful statului turc îşi exprimă îngrijorarea că aceste evenimente recente din Franţa ”conduc la o reprimare şi mai mare a musulmanilor şi migranţilor”, după uciderea lui Nahel, la vârsta de 17 ani, prin împuşcare, de către un poliţist, la un comtrol rutier.

Erdogan compară moartea câtorva sute de migranţi, la sfârşitul lui iunie, în largul coastei Greciei, lipsiţi de ajutor, cu dispariţia mediatizată a ”cinci bogaţi plecaţi să vadă Titanicul”.

Citește și : Nu va exista o nouă mobilizare în Rusia pentru a înlocui membrii Wagner

El vede astfel ”semnul mentalităţii coloniale arogante, inumane, bazată pe supremaţia omului alb”, ”mai ales în ţări cunoscute prin trecutul lor colonial, în care rasismul cultural s-a transformat în rasism instituţional (şi se află) la originea evenimentelor din Franţa”, subliniază el.

”Bineînţeles”, continuă Erdogan, ”noi nu tolerăm jefuirea magazinelor, iar tulburări urbane nu pot servi la cerarea dreptăţii”, însă ”este clar că autorităţile trebuie să tragă concluziile acestei explozii sociale”.

Preşedintele turc, care a făcut aceste declaraţii la televiziune, în direct, în urma unei şedinţe a Guvernului său, denunţă cu regularitate ”islamofobia” care, în opinia sa, prevalează în Franţa.

”Din nefericire, majoritatea imigranţilor, care sunt condamnaţi să trăiască în ghetouri, (care sunt) oprimaţi sistamtic sunt musulmani”, subliniază Recep Tayyip Erdogan.

Citește și : Un birou internaţional de anchetă privind invazia rusă în Ucraina se deschide luni la Haga

Presa turcă urmăreşte îndeaproape revoltele care au izbucnit în Franţa după uciderea lui Nahel, mai ales televiziunea publică TRT, care nu ratează nicio ocazie să spună că minorul – care s-a născut în Franţa – este ”algerian”.

Tags: colonialismfrantamigrantirasism
Categorii: Diaspora